Societate

Știri

57% dintre bulgari aprobă studierea obligatorie a religiei în școli

miercuri, 26 martie 2025, 13:30

57% dintre bulgari aprobă studierea obligatorie a religiei în școli

FOTO: BGNES

Dimensiunea fontului

Cincizeci și șapte la sută dintre bulgari susțin introducerea unei materii de religie ca parte a programei școlare, arată un sondaj realizat de agenția “Trend”. Împotriva ideii se pronunță 26%.
Gradul de aprobare este mai scăzut  decât media, în rândul celor mai tineri și mai ridicat în rândul persoanelor de peste 70 de ani.
Adaptarea la religia elevilor – de exemplu, ortodocșii să studieze ortodoxia, catolicii – catolicismul, iar musulmanii – islamul, este percepută mai nuanțat, comentează agenția. Patruzeci și patru la sută dintre respondenți spun că susțin într-o anumită măsură, în timp ce 38% se declară împotrivă. Șase din zece persoane consideră că educația religioasă poate contribui la formarea valorilor morale în rândul elevilor, iar 23% exprimă o opinie opusă.
Sondajul național reprezentativ realizat de “Trend” la comanda publicației “24 Chasa” a fost efectuat între 10 și 16 martie 2025 prin interviu direct, semi-standardizat, față în față, cu ajutorul unei tablete, pe un eșantion de 1020 de persoane cu vârsta de peste 18 ani.

La această publicație au lucrat: БНР екип