Societate

Știri

Rețeaua de contrabandă din Plovdiv beneficiază de protecția politicienilor, a procuraturii și a poliției, afirmă PP/DB

joi, 15 mai 2025, 11:00

Rețeaua de contrabandă din Plovdiv beneficiază de protecția politicienilor, a procuraturii și a poliției, afirmă PP/DB

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Reprezentanți ai Ministerului de Interne la cel mai înalt nivel și politicieni influenți sunt implicați în încercarea de a zădărnici operațiunea Direcției Generale pentru Combaterea Criminalității Organizate împotriva unei rețele de contrabandă cu țigări din Plovdiv, din noiembrie anul trecut, a declarat Ivailo Mircev, deputat din partidul „Continuăm Schimbarea/Bulgaria Democrată” (PP/DB), în fața jurnaliștilor din parlament, potrivit agenției de știri bulgare BTA.
PP/DB afirmă că procuratura ar putea încerca să mușamalizeze cazul, motiv pentru care vor solicita mai multe informații. ”Acum ne este clar că este vorba de o rețea de contrabandă foarte serioasă, care beneficiază de protecția politicienilor, a procuraturii și a poliției”, a declarat Ivailo Mircev.
”Astăzi vom solicita să ni se pună la dispoziție cel puțin opt documente despre care am aflat că există în cadrul ședinței de ieri (a comisiei pentru securitate internă și ordine publică – nota redacției). Aceste documente sunt ordine ale fostului ministru de interne Atanas Ilkov, rapoarte – inclusiv documente legate de ancheta preliminară din cadrul Ministerului de Interne, și dacă aceste informații au fost transmise procuraturii, este foarte important să știm când a avut loc acest lucru – dacă înainte ca cazul să devină public”, a declarat Bojidar Bojanov de la PP/DB. ”Sistemul politic nu va înceta să investigheze acest caz, deoarece procuratura nu este credibilă când vine vorba de cazuri legate, cel mai probabil, de liderul DPS-Un Nou Început, Delian Peevski”, a adăugat Bojidar Bojanov.
Editare: Diana Țankova
Foto: BTA