Societate

Știri

Președinta Oficiului de Brevete, Olya Dimitrova: Bulgaria are un bogat patrimoniu în domeniul artizanatului

Înregistrarea produselor artizanale bulgare este transferată de la nivel național la nivel european

marți, 1 iulie 2025, 12:30

Ing. Olya Dimitrova

Ing. Olya Dimitrova

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Președinta Oficiului de Brevete al Republicii Bulgaria, inginerul Olya Dimitrova, a declarat că Bulgaria are un bogat patrimoniu în domeniul artizanatului, de la ceramică, textile și sculptură în lemn, la fabricarea cuțitelor și prelucrarea pieilor, până la bijuterii. “Aceste meserii necesită nu numai îndemânare și imaginație, ci și o legătură spirituală profundă cu tradiția”, a declarat Olya Dimitrova la Conferința internațională de la Sofia intitulată “Artizanatul bulgar – tradițiile întâlnesc viitorul”.
“Cred că, prin protejarea eficientă a indicațiilor geografice, putem nu numai să păstrăm aceste valori, ci și să stimulăm întreprinderile regionale, să încurajăm tinerele generații să le dezvolte și să prezentăm produsele artizanale bulgare pe piața europeană și mondială”, a adăugat Olya Dimitrova, citată de BTA.
Forumul este organizat de Oficiul de Brevete al Republicii Bulgaria, în cooperare cu Comisia Europeană (CE) și Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Acesta face parte dintr-o campanie de informare a Oficiului de Brevete al Republicii Bulgaria cu privire la noul regulament privind indicațiile geografice pentru produsele artizanale și industriale, precum ceramica bulgară sgraffito, covoarele etc., a căror înregistrare este transferată de la nivel național la nivel UE.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA

La această publicație au lucrat: БНР екип