Știri
Președintele: Bulgaria apreciază contribuția Qatarului la eliberarea Galaxy Leader
marți 8 iulie 2025 07:30
marți, 8 iulie 2025, 07:30
FOTO: Centrul de presă al Președinției
Dimensiunea fontului
Bulgaria apreciază eforturile consecvente ale Qatarului pentru încetarea acțiunilor militare în Orientul Mijlociu și găsirea unei soluții pașnice durabile prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei întâlniri cu ministrul Afacerilor Externe al Qatarului, Sultan bin Saad Al-Muraikhi, care se află în vizită în Bulgaria.
La întâlnire a participat și ambasadorul Qatarului în Bulgaria, Fahad Al-Mushayri. Radev a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru angajamentul Qatarului și al emirului Qatarului personal pentru eliberarea echipajului navei Galaxy Leader, la bordul căreia se aflau doi bulgari, precum și pentru eliberarea a doi ostatici bulgari reținuți de Hamas.
În 2025 se împlinesc 35 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Bulgaria și Qatar. Cele două părți și-au exprimat dorința de a-și uni eforturile pentru a valorifica pe deplin potențialul cooperării bilaterale. Domeniile cu potențial de cooperare au fost identificate ca fiind energia, economia, tehnologiile de vârf, inovarea și educația, securitatea, transporturile și turismul.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
La această publicație au lucrat: БНР екип