Cultură

Știri

Seminarul de vară de bulgaristică din Sofia va reuni participanți din 26 de țări

miercuri, 9 iulie 2025, 08:30

Seminarul de vară de bulgaristică din Sofia va reuni participanți din 26 de țări

FOTO: БТА

Dimensiunea fontului

Tradiționalul seminar de vară dedicat limbii și culturii bulgare, destinat bulgariștilor și slaviștilor străini, se va desfășura în perioada 13 iulie – 2 august la Rectoratul Universității „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, potrivit unui anunț al centrului de presă al instituției.
Evenimentul va aduna peste 80 de studenți, profesori și traducători din 26 de țări de pe trei continente – Europa, Asia și America de Nord. Deschiderea oficială este programată pentru 14 iulie și va avea loc în sala de conferințe a Rectoratului Universității din Sofia.
Agenda seminarului include cursuri de limba bulgară practică, seminarii teoretice axate pe limba bulgară, traducere, literatură bulgară și antropologie culturală. Participanții vor avea, de asemenea, posibilitatea de a opta pentru cursuri despre cântecele și dansurile populare bulgare.
Pe parcursul seminarului, invitații vor vizita mai multe obiective culturale și istorice importante, printre care Muzeul Regional de Istorie din Sofia, Institutul Național de Arheologie cu muzeu, Biblioteca Națională „Sf. Sf. Chiril și Metodiu”, Mănăstirea Bachkovo și orașul Koprivshtitsa. Programul prevede și proiecții de filme, ateliere și workshopuri ce vizează folclorul muzical bulgar, limbajul dansului, cultura vizuală, broderia bulgară, dar și intersecțiile dintre limbaj și joc.
De asemenea, participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu scriitorii Teodora Dimova și Georgi Gospodinov.
Inițiat în 1962, seminarul este organizat cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și al Universității din Sofia. De-a lungul anilor, peste 6.000 de studenți și profesori au luat parte la acest program.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: БНР екип