Societate

Știri

Introducerea euro va ușura transferurile de bani către familiile din Bulgaria

miercuri, 9 iulie 2025, 09:30

Introducerea euro va ușura transferurile de bani către familiile din Bulgaria

FOTO: BNT

Dimensiunea fontului

În decursul ultimului an, bulgarii care muncesc în străinătate au trimis peste 1,4 miliarde de euro rudelor și prietenilor din Bulgaria, potrivit datelor Băncii Naționale a Bulgariei. Aceste sume, de care depind mii de gospodării din întreaga țară, sunt în continuă creștere. Odată cu adoptarea monedei euro începând cu 1 ianuarie, aceste transferuri vor deveni mai simple și mai puțin costisitoare.
„În primul rând, comisioanele de tranzacție vor fi mai mici. În prezent, când se trimit euro, aceștia sunt convertiți în leva, iar gospodăriile sunt obligate să aibă două conturi, unul în euro și unul în leva. Acestea sunt, de asemenea, comisioane lunare. În al doilea rând, există o diferență de curs de 2-5% la schimbul valutar și toate costurile de tranzacție”, a declarat pentru BNT finanțistul Ilian Naskov.
Odată cu trecerea la moneda unică europeană, familiile din Bulgaria vor putea beneficia și de sistemul SEPA, ceea ce înseamnă transferuri bancare instantanee, la costuri similare celor pentru transferuri interne – în jur de 1,50 euro. Pentru banii trimiși din țări terțe, din afara zonei euro, va exista o singură conversie valutară, spre exemplu din lire sterline sau dolari direct în euro, explică același expert.
Editor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: БНР екип