Politică

Știri

Vineri va fi votată a patra moțiune de cenzură împotriva guvernului lui Jeliazkov

joi, 10 iulie 2025, 08:30

Vineri va fi votată a patra moțiune de cenzură împotriva guvernului lui Jeliazkov

FOTO: Desislava Kulelieva, BNT

Dimensiunea fontului

Adunarea Națională va vota vineri moțiunea de cenzură împotriva cabinetului premierului Rosen Jeliazkov pentru eșecul politicii în domeniul mediului și al apelor. Al patrulea vot de neîncredere față de actualul guvern a fost depus de cea mai mică forță parlamentară – „Măreție”, cu sprijinul deputaților din „Renaștere” și „Sabie”.
Ieri, deputații au dezbătut propunerea timp de patru ore.
Primele două moțiuni de cenzură au fost inițiate de „Renaștere”, pentru „eșecul în sectorul politicii externe”, și de „Sabie”, pentru „eșecul în lupta împotriva corupției”. A treia, care nu a fost adoptată, a fost inițiată pe 4 iulie de „Renaștere”, cu sprijinul „Măreție” și „Sabie”, pentru „eșecul politicii fiscale a cabinetului”.
Conform Constituției bulgare, atunci când Adunarea Națională respinge o moțiune de cenzură împotriva Consiliului de Miniștri, o nouă moțiune de cenzură pe același motiv nu poate fi depusă în următoarele șase luni.
Redactor: Miglena IvanovaTradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: БНР екип