Politică

Știri

Șase persoane acuzate de huliganism în timpul protestelor din fața clădirii CE din Sofia

marți, 15 iulie 2025, 14:45

Șase persoane acuzate de huliganism în timpul protestelor din fața clădirii CE din Sofia

FOTO: BNR

Dimensiunea fontului

Procuratura Regională din Sofia a pus sub acuzare șase persoane pentru huliganism în fața clădirii Comisiei Europene și a Parlamentului European din Sofia. Incidentul a avut loc în timpul protestului organizat de Vazrazhdane împotriva adoptării euro, pe 22 februarie.
Cinci dintre inculpați pot fi condamnați la până la 5 ani de închisoare, iar al șaselea – la până la 2 ani și jumătate, deoarece este minor. Aceștia au aruncat cu ouă umplute cu vopsea roșie în fațada clădirii și în polițiști, au aruncat obiecte inflamabile în clădire, inclusiv cocktailuri Molotov, au spart geamurile și au aruncat cu pietre. Procuratura adaugă că printre persoanele acuzate nu se află niciun parlamentar cu imunitate, dar că materialele legate de astfel de persoane au fost trimise Parchetului din Sofia, relatează Iuliana Kornajeva, jurnalistă la Radioul Național Bulgar (BNR).
Redactare: Miglena Ivanova
Traducere și publicare: Vlad Mitev
Foto: BNR