Știri
Asociația „Doiran 2025” lansează o procedură de referendum privind zona euro
vineri 25 iulie 2025 13:15
vineri, 25 iulie 2025, 13:15
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Asociația civică „Doiran 2025” a lansat o inițiativă de referendum cu opt întrebări privind aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană și la zona euro, a anunțat președinta asociației, Rumiana Cenalova, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Clubul Național de Presă al Agenției Bulgare de Știri.
Întrebările se referă la oportunitatea ieșirii Bulgariei din UE și din zona euro, la necesitatea renegocierii condițiilor de aderare, la introducerea unui consiliu monetar în cazul unei eventuale ieșiri din zona euro și la adoptarea unei monede digitale naționale de către Bulgaria. Sunt incluse și două întrebări privind procedura de referendum, organizatorii considerând că pragul actual de 400 000 de semnături este excesiv de ridicat.
Datorită timpului necesar pentru etapele procedurale, referendumul va avea loc probabil la începutul anului 2026, moment în care Bulgaria va fi deja aderat la zona euro, euro urmând să devină moneda oficială la 1 ianuarie 2026, a subliniat asociația. Rumiana Cenalova a subliniat că „Doiran 2025” nu este împotriva Uniunii Europene, ci se opune demontării conceptului inițial de uniune economică a statelor suverane.
Potrivit lui Simeon Milanov, ”voința a peste 60% dintre bulgarii care se opun aderării la zona euro este ignorată”.
Editat de Miglena Ivanova
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA
La această publicație au lucrat: БНР екип