Societate

Știri

Parlamentul bulgar ordonă guvernului să înființeze Consiliul Național al Apei

miercuri, 3 septembrie 2025, 14:00

Parlamentul bulgar ordonă guvernului să înființeze Consiliul Național al Apei

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Parlamentul Bulgariei a instruit guvernul să înființeze un Consiliu Național al Apei în termen de două săptămâni pentru a coordona activitatea diverselor instituții în combaterea crizei apei din țară și prevenirea penuriei viitoare.
În cadrul discuțiilor, s-a dezvăluit că peste jumătate de milion de bulgari suferă de penurie cronică de apă potabilă sau primesc apă de proastă calitate, potrivit reporterului BNR Daniel Inkov.
Consiliul va fi format din reprezentanți ai Ministerului Mediului și Apelor, Ministerului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Ministerului Finanțelor, Ministerului Energiei și Ministerului Agriculturii și Alimentației. Asociația Națională a Municipalităților din Bulgaria și Banca Bulgară de Dezvoltare vor sprijini, de asemenea, activitatea acestuia.
Propunerea de înființare a consiliului a fost prezentată de parlamentarii din GERB-SDS, Partidul Socialist Bulgar - Stânga Unită, Există un astfel de popor și DPS - Un nou început.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev

La această publicație au lucrat: Десислава Рускова