Turism

Știri

După Hisarya, și Kyustendil va solicita recunoașterea ca stațiune termală europeană

miercuri, 10 septembrie 2025, 08:30

Hisarya

Hisarya

FOTO: visithisarya.com

Dimensiunea fontului

Hisarya este primul oraș bulgăresc care se alătură Asociației Europene a Orașelor Termale Istorice, informează BTA. Primarul municipalității, Iva Valcheva, a anunțat vestea la cel de-al 12-lea congres anual al Uniunii Bulgare de Balneologie și Turism SPA din Pravets.
Ea a reamintit că Hisarya este stațiune încă din vremea împăratului roman Dioclețian. În 1882, a fost declarată prima stațiune balneologică din Bulgaria. Până la sfârșitul anului baia „Momina Banya”, renovată și construită în 1930, își va deschide porțile, a spus Valcheva.
Asociația Europeană a Orașelor Termale Istorice a fost fondată în 2009. Are 50 de membri din 18 țări. Hisarya face din Bulgaria a 19-a țară membră. Cu această recunoaștere, Hisarya se alătură stațiunilor europene precum Karlovy Vary, Baden și Vichy. Kyustendil este următorul posibil candidat bulgar pentru aderarea la asociație, au anunțat organizatorii congresului.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: Община Сандански