Cultură

Știri

Un port antic din mileniul I î.Hr. a existat lângă Capul Killik (foto)

joi, 25 septembrie 2025, 07:30

Un port antic din mileniul I î.Hr. a existat lângă Capul Killik (foto)

FOTO: historymuseum.org

Dimensiunea fontului

În perioada 17-23 septembrie 2025, s-au efectuat cercetări arheologice subacvatice în zona acvatică din apropierea Capului Killik, municipiul Avren, sub conducerea prof. dr. Ivan Hristov și cu participarea unor scafandri de la Muzeul Național de Istorie, angajați ai NSO și voluntari. Cercetarea a acoperit micul golf la sud de Capul Killik - o zonă care se numără printre cele mai puțin explorate secțiuni subacvatice ale coastei nordice a Mării Negre din Bulgaria. 
Pe baza descoperirilor din 2023, arheologii au emis ipoteza că în zona Capului Killik exista un adăpost pentru nave în caz de vreme rea, precum și un port activ care deservea așezarea antică Erite. 
Scopul celei de-a doua etape a cercetării a fost stabilirea limitelor zonei portuare față de cetatea antică târzie Erite. Cetatea Erite în sine este marcată pe celebra hartă antică Tabula Peutingeriana. Conform datelor din aceasta, de-a lungul coastei Mării Negre, în provincia Moesia a Doua, au existat stații rutiere, inclusiv Odessos (Varna), Erite (la gura de vărsare a râului Kamchia) și Templum Jovis (probabil lângă orașul actual Obzor). Toate cele trei au fost centre portuare importante, situate direct pe malul mării sau la gura de vărsare a râurilor – adică porturi sigure.
Expediția din acest an a descoperit 348 de fragmente de vase și amfore ceramice antice și antice târzii, inclusiv amfore provenite din Heraclea, Chios, insula Kos, amfore romane, amfore nord-africane și altele. Printre cele mai vechi descoperiri se numără trei ancore de piatră cu o singură gaură, care pot fi date cel mai devreme la începutul mileniului I î.Hr.
Pe baza datelor colectate, se poate trage concluzia că zona de apă de la sud de Capul Killik a funcționat ca loc pentru activități de încărcare și descărcare de la începutul mileniului I î.Hr. până la începutul secolului al VII-lea. În timpul Evului Mediu târziu, mai multe vase s-au scufundat aici. Geomorfologia promontoriului, care în trecut probabil se extindea mai adânc în mare, forma o zonă portuară naturală protejată.
Fotografii: historymuseum.org
Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: Община Сандански