Politică

Știri

Succesul Bulgariei în PACE stârnește dezbateri aprinse în parlament

joi, 2 octombrie 2025, 13:30

Stanislav Balabanov

Stanislav Balabanov

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a decis să pună capăt monitorizării Bulgariei, cu 101 voturi pentru, 3 împotrivă și 1 abținere.
Vorbind de la tribuna parlamentară, Stanislav Balabanov, din partidul „Există un Astfel de Popor” (ITN), a atras atenția asupra eliminării din raport a expresiei „etnici macedoneni din Bulgaria”. El a întrebat de ce Nadejda Iordanova, copreședinta grupului parlamentar Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP-DB) și membru al delegației Bulgariei la APCE, s-a abținut în loc să susțină decizia, menționând că trei deputați din Macedonia de Nord au votat împotriva acesteia.
În răspunsul său, Atanas Slavov, din PP-DB, a susținut că problemele rămân, subliniind că raportul conține și recomandări privind statul de drept și influența politică asupra sistemului judiciar.
Bulgaria este reprezentată în PACE de șase delegați, printre care și doamna Yordanova.
Editor: Ivo Ivanov
Publicat în limba română de Vlad Mitev

La această publicație au lucrat: Десислава Рускова