Știri
Încercările de a traversa ilegal granița turco-bulgară au scăzut cu mai mult de trei sferturi, afirmă premierul
joi 2 octombrie 2025 15:00
joi, 2 octombrie 2025, 15:00
FOTO: government.bg
Dimensiunea fontului
Bulgaria păzește granițele Europei „extrem de bine și cu succes”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la Copenhaga, înaintea reuniunii Comunității Politice Europene, a raportat serviciul de presă al guvernului.
El a menționat că, în comparație cu 2024, încercările de a traversa ilegal granița bulgaro-turcă au scăzut cu peste 75%. ”Practic, nu avem migrație ilegală care să reprezinte o amenințare la adresa securității europene”, a asigurat premierul.
”Eforturile noastre se concentrează pe returnarea migranților ilegali în țările lor de origine.” Multe țări din UE susțin aceste politici, pe care Sofia le apără de ani de zile. Securitatea Europei depinde nu numai de protecția puternică a frontierelor prin forță fizică și tehnologie – în care investim masiv, inclusiv cu fonduri UE –, ci și de politicile adecvate pentru a preveni toate încercările de migrație ilegală către continent”, a adăugat el.
Editor: Ivo Ivanov
Publicat în limba română de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Десислава Рускова