Știri
Președintele Ungariei se află într-o vizită de două zile în Bulgaria
luni 20 octombrie 2025 11:00
luni, 20 octombrie 2025, 11:00
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Președintele Rumen Radev l-a întâmpinat pe președintele Ungariei, Tamás Sulyok, în Smolean. Oaspetele a vizitat casa bulgară a poetului, traducătorului și artistului maghiar László Nagy din orașul din Munții Rodopi. Pe 20 octombrie 2025, cei doi președinți au avut o întâlnire oficială la Sofia.
”Ca urmare a poziției raționale a Ungariei, Budapesta va găzdui în mod natural întâlnirea dintre președintele Statelor Unite, Donald Trump, și președintele rus, Vladimir Putin”, a declarat Radev la conferința de presă comună după discuții. Am solicitat Ungariei, care are relații de prietenie tot mai strânse cu Macedonia de Nord, să convingă frații noștri că modificarea Constituției și consensul european sunt o condiție irevocabilă pentru aderarea la UE, a adăugat Radev.
Sulyok a promis sprijinul Ungariei pentru aderarea Bulgariei la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Editor: Ivo Ivanov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BTA
La această publicație au lucrat: Десислава Рускова