Cel mai vechi aur prelucrat din lume, expus la Palatul Șuțu în parteneriat cu Muzeul Regional de Istorie Varna

joi, 23 octombrie 2025, 07:30

Cel mai vechi aur prelucrat din lume, expus la Palatul Șuțu în parteneriat cu Muzeul Regional de Istorie Varna

FOTO: Iulia Bahovski

Dimensiunea fontului

Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Muzeul Regional de Istorie din Varna – Bulgaria, invită publicul la vernisajul expoziției „Călătoria în lumea de dincolo. Ritualuri funerare din vremuri străvechi în regiunea Varna”, eveniment care va avea loc joi, 23 octombrie, ora 17.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2).
Pentru prima dată sunt prezentate în România obiecte din Muzeul Regional de Istorie din Varna, inclusiv din celebra necropolă Varna I, al cărei inventar a fost expus în numeroase muzee prestigioase din lume. Aproape toate piesele selectate fac parte din expoziția permanentă a Muzeului din Varna, unele nefiind niciodată deplasate, altele doar cu ocazii rare – precum complexul din necropola Varna II, care conține cel mai vechi aur prelucrat din lume.
Vizitatorii vor avea ocazia de a explora aproape 6000 de artefacte excepționale și de a porni în propria lor „călătorie în lumea de dincolo” – o incursiune a celor vii în lumea celor morți și în credințele și înțelesurile acordate vieții de apoi.
Expoziția prezintă descoperiri provenite din complexe funerare din orașul Varna (Bulgaria) și din împrejurimile sale. Tema centrală a expoziției este reprezentarea diversă a vieții de apoi, reflectată în ritualurile funerare practicate de-a lungul secolelor. Regiunea a fost locuită de diferite populații, fiecare având o viziune proprie asupra existenței după moarte. Expoziția își propune să ilustreze varietatea acestor practici funerare, care, în unele cazuri, diferă radical. În același timp, ea prezintă istoria locuirii în zonă prin expunerea culturii materiale sub forma artefactelor.