Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, în perioada 04 noiembrie 2025, ora 09:00 – 05 noiembrie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsura suspendării temporare a circulației rutiere pe Podul Prieteniei Ruse-Giurgiu pentru toate categoriile de autovehicule după cum urmează:
- pentru data de 04.11.2025, interval orar 09:00 - 21:00 se suspendă circulația pentru toate categoriile de autovehicule
- pentru data de 04.11.2025, ora 21:00 – 05.11.2025, ora 09:00 se suspendă circulația numai pentru autovehiculele care transportă marfă, indiferent de tonaj, celor care transportă persoane fiindu-le permisă trecerea pe pod (autoturisme, microbuze, autocare).
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Agenția ”Infrastructura Rutieră” bulgară pune la dispoziție următoarele două link-uri:
În acest sens, recomandăm cetățenilor români care intenționează să tranziteze Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse să ia în considerare perioadele menționate în care circulația rutieră va fi oprită pentru traversarea podului și să folosească celelalte puncte de trecere situate între România și Republica Bulgaria, după cum urmează: Vidin – Calafat, Kardam- Negru Vodă, Silistra – Ostrov Călărași, Dobromir – Krushari și Kainardzha – Lipnița, Nikopol - Turnu Măgurele (feribot) (
www.feribot-eurobac.ro), Svishtov - Zimnicea (feribot) (
www.ferry.bg), Oryahovo – Bechet (feribot) (
www.ferryboat.bg) și Aydemir (Silistra) - Chiciu (Călărași) (feribot) (
www.spikaferry.com).
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359879440758.