Economie

Știri

Grupul elvețian Gunvor ar putea achiziționa rafinăria Lukoil din Burgas în cadrul unui acord cu compania rusă

joi, 30 octombrie 2025, 14:15

Grupul elvețian Gunvor ar putea achiziționa rafinăria Lukoil din Burgas în cadrul unui acord cu compania rusă

FOTO: BGNES

Dimensiunea fontului

Compania petrolieră rusă Lukoil a anunțat că a acceptat oferta grupului elvețian Gunvor de a achiziționa activele internaționale ale LUKOIL International GmbH. Filiala Lukoil deține toate activele grupului din străinătate. Lukoil s-a angajat să nu negocieze cu alți potențiali cumpărători.
Tranzacția este supusă unor condiții preliminare, cum ar fi obținerea permisiunii de la Oficiul de Control al Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC).
Anunțul oficial de pe site-ul web al Lukoil indică faptul că vânzarea activelor internaționale este necesară din cauza măsurilor restrictive introduse de unele țări.
Până la agresiunea Rusiei în Ucraina în 2022, Gunvor era principalul comerciant internațional de petrol și gaze rusești. Compania este înregistrată în Cipru, are sediul central la Geneva și numeroase reprezentanțe internaționale. A fost fondată de prietenul președintelui rus Vladimir Putin, oligarhul Gennady Timchenko, și de suedezul Torbjörn Törnqvist.
Editat de Ivo Ivanov
Publicație în limba română: Vlad Mitev

La această publicație au lucrat: Десислава Рускова