Economie

Știri

Jecho Stankov: Bulgaria dispune de suficiente rezerve de benzină, motorină și combustibil pentru aviație

miercuri, 12 noiembrie 2025, 11:15

Jecho Stankov

Jecho Stankov

FOTO: BGNES

Dimensiunea fontului

Bulgaria are suficiente rezerve de benzină, motorină și combustibil de aviație, a declarat de la tribuna Adunării Naționale ministrul Energiei.Jecho Stankov, a transmis reporterul BNR Violeta Ashikova. Potrivit acestuia, patru companii vor fi afectate de sancțiunile americane împotriva Lukoil.
„Cetățenii bulgari trebuie să fie pe deplin liniștiți în ceea ce privește aprovizionarea cu carburanți pe teritoriul țării”, a asigurat ministrul. El a precizat că, chiar dacă importurile de combustibili ar fi oprite astăzi, rezervele ar fi suficiente pentru șase luni în cazul benzinei, patru luni pentru motorină și două luni pentru combustibilul de aviație.
Jecho Stankov a estimat că Bulgaria va obține o derogare de la sancțiunile impuse petrolului și gazului rusesc, care să asigure stabilitatea și continuitatea procesului de producție, satisfacerea necesarului de consum și menținerea nivelurilor de preț care să nu afecteze cetățenii. El a adăugat că, la 27 octombrie, țara noastră a depus oficial o cerere de obținere a unei astfel de excepții.
Ministrul a luat apărarea modificările legislative prin care sunt extinse atribuțiile administratorului comercial special din cadrul Lukoil.

La această publicație au lucrat: Община Сандански