Societate

Știri

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

joi, 27 noiembrie 2025, 11:30

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe parcursul zilei, precipitațiile vor fi mai intense în regiunile estice. În majoritatea zonelor va sufla un vânt moderat dinspre est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 14°C, în Câmpia Dunării doar 6–7°C, iar în Sofia aproximativ 9°C.

Pe litoralul Mării Negre cerul va fi înnorat, iar la sud de masivul Stara Planina, vor apărea ploi. Maximele aerului se vor situa între 14 și 17°C. Temperatura apei mării va fi între 11 și 15°C.

La munte vremea rămâne închisă. Va continua să plouă, iar peste altitudinea de aproximativ 1800 m precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare. Pe versanții vestici ai Starei Planina va ninge chiar de la 1500 m în sus. Cantități mai importante de precipitații sunt prognozate în zona Rilo-Rodopilor și în partea centrală a masivului Stara Planina. Vântul va sufla moderat și pe alocuri puternic din sector sud–sud-estic. Maximele vor fi de aproximativ 7°C la 1200 m altitudine și în jur de 2°C la 2000 m.

Sâmbătă ploile vor continua. Precipitații mai abundente sunt așteptate în regiunile centrale și estice ale țării. Vântul va sufla dinspre nord-vest și se va intensifica. Temperaturile vor avea variații mici de la zi la noapte – de la 4–5°C în nord-vest până la 16–17°C în estul Bulgariei.

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski