Știri
Plevna marchează 85 de ani de la nașterea artistului Emil Dimitrov
miercuri 17 decembrie 2025 10:00
miercuri, 17 decembrie 2025, 10:00
Plevna marchează 85 de ani de la nașterea artistului Emil Dimitrov
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Cu patru concerte, orașul Pleva (Pleven, în bulgară) marchează 85 de ani de la nașterea marelui cântăreț de muzică ușoară, originar din acest oraș, Emil Dimitrov.
După ce primele două concerte au avut loc pe 5 decembrie, bucurându-se de un interes uriaș, pe 17 decembrie, în sala Katya Popova, sunt programate alte două – de la ora 16:00 și de la ora 19:00.
Evenimentul, desfășurat sub titlul „Dacă ai dăruit”, așa cum se numește una dintre cele mai populare piese ale artistului, este organizat de municipalitate, iar biletele sunt gratuite. Cântecele unuia dintre cei mai iubiți interpreți bulgari – „Dacă ai dăruit”, „Țara mea, Bulgaria mea”, „Arlecchino” și altele – sunt interpretate de cântăreți și muzicieni de vârste diferite.
Emil Dimitrov (1940–2005) a fost interpret și autor de cântece, unul dintre cele mai mari nume ale muzicii ușoare bulgare. S-a născut la 23 decembrie 1940, într-o familie de artiști, fiul lui Fakira Miti (Dimităr Dimitrov) și al Anastasiei, asistenta acestuia, cunoscută sub numele artistic Madame Sisi.
În anul 1960 a fost admis la actorie la VITI Z „Krastyo Sarafov”. În același an debutează ca interpret și prezintă propria sa piesă „Arlecchino”, momentul marcând începutul unei cariere lungi și de succes ca interpret pop, muzician și compozitor.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski