Știri
Se decernează premiile pentru bune practici în protecția naturii
vineri 19 decembrie 2025 10:00
vineri, 19 decembrie 2025, 10:00
Se decernează premiile pentru bune practici în protecția naturii
FOTO: biodiversity.bg
Dimensiunea fontului
Premiile Anuale pentru Biodiversitate și Climă 2025 – cel mai important forum de recunoaștere a bunelor practici, a eforturilor civice și a inițiativelor de business în sprijinul mediului – vor fi decernate astăzi la clubul „Peroto” din cadrul Palatului Național al Culturii. Distincțiile sunt acordate de Fundația Bulgară „Biodiversitate”, informează agenția BTA.
„Nominalizările conturează un an foarte puternic pentru comunitatea de protecție a mediului – un an în care cetățenii devin mai curajoși, jurnaliștii mai riguroși, activiștii mai competenți, iar companiile mai responsabile. Se reunesc eforturile experților, ale localnicilor, ale artiștilor, antreprenorilor și mass-media, deoarece protecția naturii a devenit deja o cauză comună, nu o temă izolată”, au declarat organizatorii.
Premiile vor fi acordate la șase categorii, printre care: cea mai de succes acțiune, campanie sau inițiativă; activistul de mediu al anului și responsabilitate socială în afaceri.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski