Memoria unui sat „ascuns” – tradițiile de iarnă ale bulgarilor din Izvoarele

În inima județului Teleorman, ascuns într-o vale greu vizibilă pentru călătorii care circulă pe drumul județean spre Zimnicea, se află satul Izvoarele. Această izolare geografică a servit odinioară ca refugiu pentru coloniștii bulgari care, în urmă cu peste două sute de ani, au fondat una dintre cele mai autentice și bine conservate comunități din sudul României. Astăzi, Bianca Vasile, o cunoscătoare a tradițiilor bulgare din regiune, povestește istoria, spiritul și obiceiurile specifice de iarnă ale acestui loc, unde timpul pare să fi păstrat limba bulgară arhaică și viziunea balcanico-bulgară asupra lumii.

Istoria unui adăpost „ascuns”

Satul, al cărui nume vechi este Gauriciu, este menționat pentru prima dată în documente din 1533. Bianca Vasile explică că aspectul său modern a luat naștere la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. O figură cheie în istoria comunității este negustorul  din Plovdiv, Cernea Popovici, care în 1817 a adus 82 de familii bulgare pentru a reconstrui satul, care fusese devastat de un incendiu în 1788. Treptat, li s-au alăturat imigranți din diferite părți ale Bulgariei – Plevna, Gabrovo, Silistra și Sofia.

De-a lungul anilor, Izvoarele s-a dezvoltat ca o comunitate închisă, ceea ce, potrivit lui Vasile, este principalul motiv pentru păstrarea identității lor. Până în 1990, căsătoriile mixte erau rare. Locuitorii sunt cunoscuți în tot județul pentru hărnicia lor excepțională, existând chiar un „stereotip” cultural umoristic potrivit căruia a deveni ginere în Izvoarele era o provocare, deoarece munca acolo nu se oprea niciodată. Astăzi, localnicii vorbesc un dialect bulgar arhaic (dialectul din Nikopol) și păstrează în lăzi costume, sukmane și șorțuri vechi de secole.

Ciclul sărbătorilor de iarnă: între misticism și viața de zi cu zi

Sărbătorile de iarnă din Izvoarele sunt o împletire complexă între spiritualitatea creștină și ritualurile păgâne de fertilitate. Bianca Vasile descrie pregătirile pentru acestea ca un proces de „purificare” – atât a casei, cât și a sufletului, prin post.

Unul dintre cele mai curioase obiceiuri se desfășoară pe 19 decembrie, în ajunul zilei de Ignajden (Ziua Sf. Ignat). Femeile pregăteau un coș cu paie și ceapă, pe care îl așezau în spatele ușii, iar copiii trebuiau să „cotcodăcească” când se trezeazu, dimineața. Ritualul avea un scop magic – să asigure o producție mare de păsări în anul următor. Ignajden în sine (20 decembrie) era plin de interdicții stricte – nu era permisă vizitarea, pentru a nu „lua” norocul. Dacă venea un oaspete, acesta trebuia să se așeze și să imite sunetele găinilor, pentru care era tratat cu dovleac fiert și vin, cu binecuvântarea: „Fie ca găinile noastre să trăiască și să fie sănătoase!” 

Ajunul Crăciunului (24 decembrie) începea cu pregătirea pâinilor rituale. În jurul prânzului, băieții mergeau să colinde, numite „Miu”. Ei purtau bețe cu ciucuri roșii și strigau tare din fața portilor. O practică a colindului este acea în care copiii lovesc cu bețele lor un recipient plin de cereale (porumb, grâu, mei) pregătit de fermier. „Zdrobirea” simbolică a cerealelor prefigura o recoltă dublă. Seara, grupuri de oameni ieșeau în stradă cu așa-numita „stea”, decorată cu ghirlande și cu o icoană a lui Iisus Hristos în mijloc, pentru a anunța Crăciunul.

Crăciunul și cultul porcului

Crăciunul în Izvoarele are și ritualuri culinare specifice. Bianca Vasile povestește o tradiție interesantă – vânătoarea de vrăbii în ajunul Crăciunului. Păsările erau curățate și fripte în ziua de Crăciun, iar fiecare membru al familiei trebuia să le guste, „pentru a avea un an ușor”. Astfel, postul era întrerupt prin consumul de carne de vrabie.

A doua zi, 26 decembrie, tot satul era plin de sunetul cuțitelor ascuțite – începuse marea sacrificare a porcilor. Era un moment de împărtășire în comunitate; bărbații beau rakia caldă, iar femeile distribuiau „prisinina” (carne proaspătă și slănină) vecinilor care nu aveau porci. Grosimea slăninii era mândria fermierului și o măsură a prosperității sale.

Mascaradele de Anul Nou și „Irod”

Trecerea la noul an era marcată de „Plugushor” în seara de 31 decembrie. Un plug tras de boi albi și însoțit de un orator și bice trosnite străbăteau satrul în lung și în lat. Pe 1 ianuarie, copiii porneau la drum cu o „sorkova”, iar după-amiaza apărea „sisilika” – o persoană mascat în capră, însoțită de muzicieni și un „măgar”, care strângea cadouri în saci.

Cel mai spectaculos obicei, dar acum dispărut, era „Irod-ul”. Colindătorii, îmbrăcați în costume populare și cu săbii de lemn în mâini, se luau adesea la bătaie dacă două grupuri se întâlneau pe același teritoriu. Bianca Vasile regretă că astăzi aceste ritualuri complexe au fost simplificate sau uitate. Alături de comunitate, aceasta depune eforturi pentru a reînvia sărbători precum Babinden și German, astfel încât acestea să nu rămână doar în lucrările etnologice.

Izolarea lingvistică și unitatea balcanică

În ciuda influențelor mixte asupra gastronomiei și a adoptării unor sărbători precum Dragaica (Ziua de Sânziene), comuna Izvoarele rămâne o „insulă lingvistică”. Bianca Vasile subliniază că, în timp ce lumea se globalizează, în satul lor se gătește în continuare „lyutica” (lyutenitsa) și tradiționalul „ribnik” a revenit în meniurile comunității, mai ales de Nikulden. Ea își exprimă mândria față de faptul că comunitatea a „apăsat pe accelerație” pentru a readuce la viață tradiții pe care numai cei mai în vârstă le mai țin minte, alături de doamnele din comunitate. 

În concluzie, Bianca Vasile transmite salutări tuturor bulgarilor, mai întâi în dialectul autentic al satului său, apoi în limba literară:

Nie faf Izvoarele si urtim nashie izik naucin ut babă i diado, mamă i tatko. Prikazvami balgarski cughi utfaami na pazara, cughi kupuvami neashto i znaim neakolku pensni. Mlogu se radvame ce ishtite da ciuite ka urtim. Za Kolida i Nuvata Gudina vi praștam mlogu zdravi i vi ciakam faf nashtu selu. 

(Noi, cei din Izvoarele, vorbim limba noastră, învățat de la bunicul și bunica, mama și tata.  Vorbim bulgară când mergem la târg (oraș) când cumpărăm ceva și mai știm câteva cântece.  Suntem foarte bucuroși că vreți să auziți cum vorbim. De Crăciun și de Anul Nou, vă doresc sănătate și aștept să veniți în satul nostru.) 

Sănătate și fericire! Fie ca pacea și iubirea să fie în casa ta! Sărbători fericite și un An Nou fericit!

Autor: Vlad Mitev

Editor: Elena Karkalanova

Tradus și postat de Vlad Mitev