În perioada premergătoare Crăciunului, să ne purificăm păcatele

Luminile sclipitoare, melodiile pline de viață și orașele de Crăciun care ne încântă simțurile ne alimentează așteptările pentru sărbătoare, dar se pare că uităm adevăratul motiv al acestui eveniment mult așteptat – nașterea singurului fiu al lui Dumnezeu pe acest pământ. În cele patru săptămâni care preced Crăciunul, comunitatea catolică din țara noastră se pregătește să sărbătorească esența sărbătorii prin ceea ce se numește Advent (derivat din cuvântul latin adventus, care înseamnă sosire sau venire), în așteptarea Celui care va veni. În perioada premergătoare Crăciunului, catolicii participă mai fervent la sacramentele Bisericii.

În perioada premergătoare Crăciunului, catolicii participă cu mai multă fervoare la sacramentele Bisericii. Prima duminică din Advent este dedicată celei de-a doua veniri a Domnului și simbolizează speranța. A patra, „Duminica Iubirii”, amintește de evenimentele care au precedat nașterea lui Iisus și de locul special al Fecioarei Maria în misterul Întrupării. În fiecare duminică, oamenii aprind o lumânare din coroana de Advent, iar lumina devine din ce în ce mai strălucitoare, străpungând întunericul care va fi învins. În fiecare duminică, oamenii aprind o lumânare din coroana de Advent, iar lumina devine din ce în ce mai strălucitoare, străpungând întunericul care va fi învin

Părintele Ivelin Ghenov, preot al parohiei „Sfinții Petru și Pavel” din orașul Hisarya, spune că Adventul ne pregătește inimile, dar ne și întreabă: „Există loc în ea pentru Dumnezeu? Am îndepărtat excesul, lucrurile nesemnificative, haosul din sufletul nostru, ceea ce ne sufocă?”

„Toate aceste lucruri ne inundă ca valurile vieții, care pot fi forța care ne împinge să trecem chiar și peste cadavre pentru a ne realiza ideile, proeminența și contemplarea de sine, toate ispitele și pericolele”, adaugă el. „Dar pentru ca Dumnezeu să se nască, trebuie să ucidem egoismul din noi. Catolicii se pregătesc pentru Crăciun prin pocăință, care este o schimbare de mentalitate, de gândire, de sentiment în inimă. Adventul este un timp pentru a ne lepăda de obiceiurile și tradițiile noastre, de viciile noastre, care se numesc păcat. Este, de asemenea, speranța și credința că umilul Hristos, care a venit în trup, se va întoarce într-o zi în glorie, la a doua sa venire, pentru a separa pleava de sămânța bună. Aceasta este judecata lui.”

Predica pe care o va ține parohul în ajunul Crăciunului va fi probabil inspirată de Sfântul Luca Evanghelistul.

„În Evanghelia sa, prin îngerii cerești din noaptea nașterii lui Hristos, suntem îndemnați să nu ne fie teamă să deschidem ușile ieslei noastre, ale inimilor noastre către Dumnezeu, pentru că El nu ne va lua nimic”, spune părintele Ivelin. „Voi încerca să le reamintesc credincioșilor că numai în Hristos omul este pe deplin om. Le-aș vorbi și despre bucurie, pentru că astăzi trăim fără Dumnezeu, vedem mulți tineri deprimați, anxioși, care suferă de atacuri de panică, care iau antidepresive. Lumea ne învață să ne bazăm doar pe noi înșine și astfel pierdem bucuria perfectă care ne vine tocmai din credința creștină și, în acest fel, ne scufundăm în tristețea noastră, fără sens în viețile noastre. Nu în ultimul rând, voi încerca să le vorbesc despre pacea pe pământ între oamenii de bună voință, așa cum vom auzi de la îngeri, și împreună ne vom pune întrebarea: „Am bunăvoința de a coborî de pe piedestalul „sinelui” meu, al egoismului meu, și de a face loc celuilalt, pe care îl voi înțelege doar în credința în Hristos ca fiind fratele meu?”. Faptul că războaiele fratricide există și astăzi înseamnă că noi, creștinii, nu am înțeles încă că avem un tată comun.

În zilele premergătoare Crăciunului, organizația catolică Caritas organizează numeroase inițiative caritabile. Surorile din diferite congregații oferă celor mai săraci, celor mai vulnerabili și celor fără adăpost mese calde, dar și cuvinte de speranță. Iar în parohia părintelui Ivelin, Sfântul Petru și Pavel din Hisarya, după una dintre liturghiile divine, oamenii decid spontan să amplaseze un „coș generos” în biserică și altul în centrul comunitar pentru produse destinate celor nevoiași aflați în grija surorilor Maicii Tereza din Plovdiv.

Crearea ieslelor de Crăciun este o altă tradiție respectată de catolici. Ea datează din secolul al XVII-lea, când Sfântul Francisc de Assisi a realizat prima iesle în orașul italian Greccio. „Astăzi, accentul ar trebui să se mute probabil pe aspectul spiritual, iar aceste iesle ar trebui să fie modeste, așezate într-un colț, mai degrabă decât elementul central pe care îl contemplăm. Să fie acesta misterul Întrupării”, spune preotul.

Mesajul de Crăciun către oraș și lume – Urbi et Orbi – va fi transmis pentru prima dată în Piața Sfântul Petru de către Papa Leon al XIV-lea. Mai mult ca oricând, în această zi, avem nevoie de încurajare în lumea noastră tulburată și din ce în ce mai divizată.

„Primul lucru pe care aș vrea să-l aud este «Nu vă temeți!» – ca un părinte care își încurajează copiii că nu sunt singuri în această lume”, spune părintele Ivelin Ghenov. „Celălalt lucru pe care sper sincer că Papa îl va spune pentru a ne încuraja sunt cuvintele de pace, pentru că pacea nu este o utopie. Întotdeauna vor exista tulburări, dar fiecare dintre noi trebuie să ne suflecăm mânecile și să muncim pentru pace, care începe în inima fiecărui individ, în capacitatea noastră de a-i vedea pe ceilalți nu ca pe niște dușmani, ci ca pe niște frați. Cu siguranță aș dori ca Papa să-mi vorbească despre speranță și, nu în ultimul rând, despre bucurie. Astăzi trebuie să ne întoarcem la bucuria perfectă a Evangheliei și la întâlnirea cu Hristos.

Bolnavii, săracii, cei singuri, refugiații, toți cei care suferă sunt dornici să audă cuvinte care să le inspire speranța mântuirii. Dar cum pot să o semene în inimile lor în ziua de Crăciun?

„Dumnezeu seamănă în noi sămânța bună și frumoasă a speranței și a mântuirii”, răspunde preotul. „El ne mântuiește dacă cooperăm cu El. Speranța este o virtute, un dar, și să facem ceea ce au făcut păstorii săraci și înghețați în noaptea nașterii lui Hristos – să ne apropiem de iesle împreună cu toți cei infirmi, cu toți cei care suferă, și să-l rugăm pe noul rege cu simplitate: „Doamne, Tu ești în durerea, frica, singurătatea, boala mea. Te-ai născut sărac, slab, fragil, pentru a împărtăși sărăcia mea, mizeria mea și pentru a fi aproape de mine. Vreau să-ți fac loc în mine, în rănile mele, în durerile mele. Tu mă cunoști, m-ai salvat, m-ai vindecat, mi-ai dat speranță”.

Părintele Ivelin Ghenov ne amintește că Dumnezeu nu promite să înlăture încercările pe care le întâlnim în calea noastră, ci că El va fi întotdeauna alături de noi. Să ne eliberăm de teamă și singurătate, purtând în inimile noastre speranța că nu suntem singuri pe acest pământ.

Autor: Diana Țancova

Tradus și postat de Vlad Mitev