Sport

Știri

Ne luăm rămas bun de la legendarul antrenor de fotbal Dimitar Penev

luni, 5 ianuarie 2026, 08:30

Ne luăm rămas bun de la legendarul antrenor de fotbal Dimitar Penev

FOTO: BGNES

Dimensiunea fontului

Sute de cetățeni i-au adus un omagiu legendarului antrenor de fotbal Dimitar Penev, care a încetat din viață pe 3 ianuarie 2026, la vârsta de 80 de ani. În fața intrării principale a Stadionului Armatei Bulgare a fost amenajat un colț memorial, unde fanii lui Penata, cum era cunoscut cu afecțiune, au aprins lumânări și au lăsat flori și suveniruri.

Dimitar Penev a condus echipa națională la medaliile de bronz la Cupa Mondială din 1994 din Statele Unite. De asemenea, a condus echipa națională la prima sa participare la Campionatul European din 1996 din Anglia. A fost numit antrenorul numărul unu al secolului XX în Bulgaria și a primit ordinul de stat Stara Planina.

„Avea un instinct incredibil în relația cu jucătorii, modul său de a comunica cu noi era foarte ușor și ne oferea, în special celor mai experimentați, oportunitatea de a ne dezvolta. Știa cum să ne motiveze să dăm tot ce avem mai bun. Este o figură importantă în istoria fotbalului bulgar, nu numai ca antrenor, ci și ca jucător”, a declarat Nasko Sirakov, unul dintre eroii din SUA, pentru Nova TV.

Slujba de înmormântare a lui Dimitar Penev va avea loc astăzi, la ora 10:00, la Stadionul Național Vasil Levski.

Clubul de fotbal ȚSKA a anunțat că viitoarea academie pentru copii și tineri a clubului roșie va purta numele marelui antrenor.

Dimitar Penev va rămâne pentru totdeauna în istorie cu realizările sale ca fotbalist la Lokomotiv (Sofia) și CSKA și ca antrenor, datorită căruia Bulgaria a obținut cele mai prestigioase clasări la nivel de club și național. Contribuția sa la descoperirea și sprijinirea multor tinere talente pentru a urma calea fotbalului de performanță este enormă”, a scris președintele Rumen Radev pe pagina sa de Facebook, exprimându-și condoleanțele familiei și celor dragi lui Dimitar Penev, precum și întregii comunități fotbalistice. El a subliniat că, cu răbdare și un simț acut al subtilităților jocului, precum și al caracterului unora dintre cei mai mari fotbaliști bulgari, antrenorul nu numai că a adus echipei noastre naționale cea mai bună clasare, dar a și unit poporul bulgar atunci când avea cea mai mare nevoie de asta.

Editat de Diana Țancova

Tradus și postat de Vlad‌ Mitev

La această publicație au lucrat: Vlad Mitev