Economie

Știri

BNB a revizuit în creștere previziunile privind indicatorii economici ai țării

miercuri, 14 ianuarie 2026, 09:30

BNB a revizuit în creștere previziunile privind indicatorii economici ai țării

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Banca Națională a Bulgariei (BNB) și-a revizuit în creștere previziunile privind creșterea PIB-ului Bulgariei pentru perioada 2025-2027. În 2025, creșterea PIB-ului este revizuită în creștere la 3,2% de la 2,9%, cât estimase BNB în iunie anul trecut. Creșterea pentru acest an și pentru anul viitor a fost, de asemenea, revizuită în sens ascendent. Pentru 2026 și 2027, se preconizează că PIB-ul real va crește cu 3,1%. Conform previziunilor din iunie, creșterea era estimată la 2,7%.

„Consumul privat va continua să fie un factor major care contribuie la creșterea PIB-ului, în timp ce cererea externă relativ slabă pentru bunurile și serviciile bulgare și factorii specifici țării vor avea un impact negativ în orizontul de prognoză”, subliniază BNB în „Prognoza macroeconomică”.

Inflația medie anuală a consumatorilor va accelera la 3,6% în 2025, de la 2,6% în 2024, alimentele și serviciile contribuind cel mai mult la această accelerare.

„Principalii factori proinflatorii pentru Bulgaria rămân legați de procesele interne, cum ar fi creșterea costurilor forței de muncă și creșterea ridicată a consumului privat. În 2026, se preconizează că inflația medie anuală va rămâne similară cu cea din anul precedent (3,5%) și va încetini până la 3,2% în 2027. 

Editor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev