Economie

Știri

Bulgaria intră într-un parteneriat global pentru gazele din Marea Neagră

miercuri, 14 ianuarie 2026, 14:30

Jecio Stankov

Jecio Stankov

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Guvernul demisionar a aprobat participarea Bulgarian Energy Holding (BEH) la proiectul de explorare și cercetare a petrolului și gazelor naturale în Blocul 1-21 Khan Asparouh din zona economică bulgară a Mării Negre,

Ministrul energiei în exercițiu, Jecio Stankov, a descris decizia ca fiind o veste importantă și mult așteptată pentru sectorul energetic bulgar.

Prin intermediul BEH, statul bulgar intră în drepturile de explorare și cercetare în Marea Neagră, împreună cu OMV și NewMed. Pentru prima dată în istoria modernă a Bulgariei, statul nu numai că va beneficia de redevențe, care pentru petrol și gaze se ridică la 30% din producție, dar va participa activ cu o cotă de 10% la investițiile pentru explorare, cercetare și producție, potrivit BTA.

Am ajuns la acest procent după ce am însărcinat Universitatea de Economie Națională și Mondială și Universitatea de Minerit și Geologie să efectueze analize detaliate, un grup de lucru, negocierilor cu OMV și NewMed, iar aceasta este abordarea conservatoare în care statul ia măsuri concrete nu numai ca observator, ci și ca investitor, a adăugat Stankov. 

Editor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev

La această publicație au lucrat: Vlad Mitev