Știri
vineri 16 ianuarie 2026 08:30
vineri, 16 ianuarie 2026, 08:30
FOTO: Facebook/bubspa
Dimensiunea fontului
Ministerul Turismului va prezenta astăzi Bulgaria ca o destinație consacrată și promițătoare pentru turismul de sănătate pe tot parcursul anului. Acest lucru va avea loc în cadrul expoziției internaționale de turism FERIEN, care se desfășoară la Viena în perioada 15-18 ianuarie 2026, a informat BTA. Prezentarea face parte din programul oficial al expoziției și este organizată de Uniunea Bulgară de Balneologie și Turism SPA, cu sprijinul Ministerului Turismului.
Accentul se pune pe tema „Bulgaria – de la antichitatea romană la o destinație termală modernă”. Vizitatorii expoziției vor afla despre tradițiile utilizării apelor minerale pe teritoriul Bulgariei în trecut, precum și despre aplicarea lor contemporană ca produs balneologic, spa și medical spa modern, care îndeplinește cele mai înalte standarde.
Evenimentul va fi deschis de ambasadoarea noastră în Austria, Desislava Naydenova.
Editat de Miglena Ivanova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev