Muzică

Știri

Surprizele multimedia îmbogățesc experiența la Muzeul Casa Pancio Vladigherov

joi, 22 ianuarie 2026, 10:30

Мултимедийни изненади обогатяват преживяването в Къщата музей "Панчо Владигеров"

Мултимедийни изненади обогатяват преживяването в Къщата музей "Панчо Владигеров"

FOTO: Muzeul Casa Pancio Vladigherov

Dimensiunea fontului

Bine cunoscut iubitorilor de muzică din capitală, muzeul dedicat marelui compozitor bulgar Pancio Vladigherov, situat în frumoasa casă a artistului de pe strada Iakubița Nr. 10 din Sofia, își începe activitatea concertistică pentru 2026 pe 24 ianuarie, la ora 17:00, cu un recital solo al renumitului compozitor, dirijor și pianist bulgar Lubomir Denev, care prezintă versiuni originale de jazz ale pieselor clasice ale lui Frédéric Chopin, Robert Schumann, Pancio Vladigherov și Milcio Leviev, precum și propriile sale compoziții.

La sfârșitul anului trecut, Muzeul Casa Pancio Vladigherov a anunțat că proiectul de extindere a expoziției permanente și de renovare a anumitor locații din spațiu a devenit realitate. Acest lucru transformă muzeul într-o destinație culturală contemporană, interactivă și accesibilă, care combină atmosfera autentică a casei legendarului compozitor bulgar cu cele mai noi tehnologii digitale și îmbunătățiri funcționale.

Vizitatorii au acum acces la un nou ghid digital interactiv – un tur 3D al muzeului cu conținut multimedia bogat în bulgară și engleză și elemente documentare și ilustrative pentru fiecare exponat din expoziția fizică. Acesta include acces la arhiva digitală a muzeului – fotografii, programe, înregistrări audio și video inedite.



FOTO: Muzeul Casa Pancio Vladigherov

Jocul educativ „Muzeul meu”, dezvoltat în două module – pentru copii și adulți, permite celor care doresc să-și creeze propria expoziție muzeală. Algoritmul principal al jocului include răspunsuri la întrebări legate de viața și cariera lui Pancio Vladigherov, precum și informații suplimentare interesante.

Un sistem de ghid audio cu dispozitive individuale oferă vizitatorilor o narațiune detaliată – comentariul principal al muzeului și navigarea liberă prin diferitele sale secțiuni, disponibil în bulgară și engleză. Prin intermediul noilor elemente care sunt deja în funcțiune, vizitatorii pot experimenta o narațiune mai bogată, mai distractivă și mai accesibilă despre personalitatea lui Pancio Vladigherov, ale cărui opere sunt cu siguranță cele mai frecvent interpretate pe scenele mondiale dintre toți compozitorii bulgari. Prin deschiderea porților către generațiile tinere, echipa muzeului speră să ofere vizitatorilor o experiență educativă, emoțională, tehnologică și contemporană – o continuare a celei mai importante misiuni a instituției de a conserva și promova patrimoniul muzical al țării.


FOTO: Muzeul Casa Pancio Vladigherov

Redactor: Țvetana Tonceva

Redactor responsabil: E. Karkalanova

Tradus și postat de Vlad Mitev

La această publicație au lucrat: Vlad Mitev