Știri
Bulgargtransgaz participă la crearea unui coridor digital între Europa și Asia
miercuri 28 ianuarie 2026 11:30
miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:30
FOTO: Bulgartransgaz
Dimensiunea fontului
Vă prezentăm proiectul Kardesa pentru un nou sistem de telecomunicații subacvatice de ultimă generație în Marea Neagră, care va conecta Bulgaria și Georgia, cu ramificații către Turcia și o viitoare ramificație către Ucraina. Astfel, Bulgaria devine un punct de intrare strategic pentru un nou coridor digital între Europa și Asia, a declarat Vladimir Malinov, director executiv al Bulgartransgaz.
Inițiativa de conectivitate digitală la scară largă, cunoscută sub numele de „coridorul de mijloc”, face parte din Drumul Mătăsii Digital, care traversează Caucazul, Marea Caspică și Asia Centrală.
„Pentru Bulgartransgaz, este o recunoaștere a faptului că companii internaționale puternice, precum Vodafone, Deutsche Telekom și NEQSOL Holding ne-au recunoscut ca partener pentru acest proiect strategic”, a subliniat Malinov la semnarea memorandumului pentru construirea traseului la Sofia. Proiectul în valoare de 100 de milioane de euro va fi construit de NOVATEL – BULGARTRANSGAS, APOLLO SUBMARINE CABLE SYSTEM LIMITED și PrJSC „VF Ukraine”. Investitorii sunt Vodafone și NEQSOL Holding, potrivit BGNES. II
Editor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev