Societate

Știri

Zagreb reduce finanțarea de stat pentru comunitatea bulgară din Croația

marți, 17 februarie 2026, 12:30

Zagreb reduce finanțarea de stat pentru comunitatea bulgară din Croația

Zagreb reduce finanțarea de stat pentru comunitatea bulgară din Croația

FOTO: Pixabay

Dimensiunea fontului

Cu excepția minorităților poloneză și bulgară, toate celelalte minorități naționale din Croația au primit o finanțare de stat majorată pentru programele lor de autonomie culturală în 2026, arată o decizie a Consiliului croat pentru Minorități Naționale, citată de agenția de stat croată HINA și de BTA.

Pentru activități în domeniul informării și al activității editoriale, creației culturale de amatori, evenimentelor și programelor bilaterale, statul a alocat 12,1 milioane de euro – cu aproximativ 10% mai mult față de 11 milioane de euro în 2025. Decizia a fost adoptată în cadrul unei ședințe din 6 februarie, iar ulterior a fost publicată în Monitorul Oficial. Din cei 20 de membri ai consiliului, 18 au fost prezenți, dintre care 17 au votat „pentru”, iar unul s-a abținut.

Minoritatea poloneză primește 70.500 de euro, iar cea bulgară – 32.700 de euro, ceea ce reprezintă cu 2.100, respectiv 4.100 de euro mai puțin față de 2025, precizează HINA. Pentru prima dată, minoritatea turcă primește finanțare – 16.000 de euro, pentru manifestări culturale și activități de informare.

Cele mai mari fonduri au fost alocate minorităților sârbă, maghiară, italiană, cehă și bosniacă. Majorări ale finanțării au fost acordate minorităților albaneză, ucraineană, slovacă și romă, precum și comunităților macedoneană, ruteană, slovenă, evreiască, germană și austriacă, muntenegreană, rusă și română, notează HINA.

Comunitatea bulgară din Croația, care numără aproximativ 300 de persoane, are statut de minoritate națională. La Zagreb, cu sprijin financiar din partea statului croat, este publicată revista bilingvă bulgară „Rodna reci”. Comunitatea întreține, de asemenea, propriul site bugari-u-hrvatskoj.com.

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski