Societate

Știri

Orașul Momcilgrad întâmpină sărbătoarea musulmană Arife

joi, 19 martie 2026, 09:35

Orașul Momcilgrad întâmpină sărbătoarea musulmană Arife

FOTO: momchilgrad.bg

Dimensiunea fontului

Peste 2000 de scovergi vor fi oferite la Momcilgrad cu ocazia zilei Arife, marcată de comunitatea musulmană pe 19 martie.

Inițiativa tradițională va avea loc în centrul orașului și va fi însoțită de un concert festiv. Evenimentul se va desfășura înainte de prânz, iar preparatele vor fi pregătite de bucătari locali și distribuite locuitorilor și vizitatorilor orașului.

De-a lungul anilor, inițiativa s-a impus ca simbol al solidarității și respectului față de tradiții, în ajunul sărbătorii Ramazan Bayram, transmite Primăria Momcilgrad.

Pe 20 martie începe sărbătoarea Ramazan Bayram, care va dura trei zile. Potrivit tradiției, aceasta începe după rugăciunea de dimineață în moschei. Credincioșii se salută, iar cei mai tineri le sărută mâna celor vârstnici și își cer iertare.

Printre cele mai importante obiceiuri se numără și oferirea de milostenie – un gest de sprijin pentru persoanele aflate în nevoie.

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski