Cultură

Știri

Succes spaniol: „Grădinarul și moartea” de Gospodinov, premiat la Madrid

vineri, 20 martie 2026, 14:45

Succes spaniol: „Grădinarul și moartea” de Gospodinov, premiat la Madrid

FOTO: CEGAL via Impedimenta

Dimensiunea fontului

Maria Vutova a câștigat premiul spaniol pentru cea mai bună traducere din 2025 pentru munca sa la romanul „Grădinarul și moartea”, a anunțat scriitorul Gheorghi Gospodinov pe pagina sa de Facebook.

„Mă bucur și pentru că prima ei traducere în spaniolă a fost „Fizica tristeții”. Iar traducerea ei a romanului „Grădinarul și moartea” a câștigat premiul pentru cartea anului 2025”, a scris Gospodinov pe rețeaua de socializare.

„Aceasta este într-adevăr o mare recunoaștere și noi uși deschise pentru autorii bulgari într-o limbă în care, până acum cincisprezece-douăzeci de ani, exista probabil un singur traducător în spaniolă, care rostise fraza amară că există multe moduri de a muri de foame, cel mai sigur fiind acela de a fi traducător din bulgară. Acum nu mai este așa”, adaugă scriitorul.

Săptămâna trecută, publicația spaniolă ABC l-a descris pe Gheorghi Gospodinov drept „unul dintre cei mai mari autori europeni din ultimii ani”. 

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev



La această publicație au lucrat: Vlad Mitev