Politică

Știri

Ministrul de externe și ambasadorul Franței au discutat la Sofia teme europene

vineri, 27 martie 2026, 17:00

Ministrul de externe și ambasadorul Franței au discutat la Sofia teme europene

FOTO: MAE Bulgar

Dimensiunea fontului

Securitatea și extinderea UE au fost discutate de ministrul interimar al afacerilor externe, Nadejda Neinski, și de ambasadorul Franței în Bulgaria, Marie Dumoulin, a anunțat ministerul. Cei doi diplomați au discutat despre necesitatea unor reforme publice aprofundate în țările candidate la aderarea la UE, astfel încât acestea să devină parteneri integrați, și nu o sursă de probleme, relatează BTA. De asemenea, a fost discutată necesitatea unei reforme în sectorul securității în unele țări candidate.

Ministrul și ambasadoarea au discutat, de asemenea, aspecte legate de arhitectura instituțională a UE, precum și necesitatea respectării consecvente a acordurilor și a deciziilor consensuale ca garanție a autorității și a valorilor Europei unite.

O atenție deosebită în cadrul discuției a fost acordată și combaterii dezinformării și amenințărilor hibride, care constituie un subiect deosebit de sensibil în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și al situației din Orientul Mijlociu.

La întâlnire s-a exprimat, de asemenea, satisfacția reciprocă față de relațiile bilaterale strânse și interacțiunea intensă dintre Bulgaria și Franța pe teme prioritare de pe agenda europeană.

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev