Știri
marți 31 martie 2026 09:45
marți, 31 martie 2026, 09:45
Premierul s-a întâlnit la Kiev cu comunitatea bulgară din Ucraina
FOTO: Consiliul de Miniștri
Dimensiunea fontului
„Nu facem diferență între cetățenii bulgari care trăiesc în țară și cei care locuiesc în străinătate. De aceea este important să auzim și să înțelegem problemele voastre.”, a declarat premierul interimar Andrei Ghiurov, în cadrul unei întâlniri la Kiev cu reprezentanți ai asociațiilor bulgare „Rodolubie – prof. Ivan Stoianov“, Societatea de prietenie Ucraina-Bulgaria, organizația regională a bulgarilor din Kirovohrad „Nașite hora“, reprezentanți ai orașului Ismail, precum și bulgari care lucrează în reprezentanțe ale instituțiilor internaționale din Ucraina.
Gazda întâlnirii a fost Ambasada Bulgariei la Kiev, condusă de șefa misiunii Elena Slatinska-Ovanezova.
„Tot ceea ce facem, atât ca guvern interimar, cât și ca guvern ordinar, trebuie să se reflecte asupra cetățenilor bulgari, indiferent unde trăiesc. Scopul nostru este să oferim stabilitate în acest mediu dinamic, marcat de două războaie și o serie de alegeri”, a mai declarat premierul în cadrul întâlnirii.
Principalul accent pe care bulgarii din Ucraina l-au pus în discuția cu Ghiurov a fost studiul limbii bulgare în Ucraina, se arată pe pagina de Facebook a Consiliul de Miniștri al Bulgariei.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski