Milița Tekelieva pe drumul identității, de la satul Zmeevo până la Berlin

Ce înseamnă identitatea noastră națională astăzi? În ce măsură locul din care provenim ne definește ca oameni? Ne schimbăm odată cu timpul petrecut într-o altă țară și în mijlocul unei culturi străine? Acestea sunt doar o parte din numeroasele întrebări pe care le naște o călătorie din 2023 cu trenul din satul Zmeyevo (sudul Bulgariei) până în capitala germană, Berlin. Cinci zile pline de reflecții și pasiune pentru Europa de Est – pentru istoria, oamenii și cultura ei. Și pentru frumusețea ei sălbatică. Despre locul unui stat mic precum Bulgaria pe harta vastă a Vechiului Continent și toate emoțiile pe care le trezește lumea cosmopolită în care trăim. Iar rezultatul acestei aventuri este podcastul audio în limba germană „Der Heimweg” („Drumul spre casă”) al bulgăroaicei Milița Tekelieva.

„M-am născut în Stara Zagora, dar de 13 ani locuiesc în Berlin, iar în ultimii cinci ani lucrez ca producătoare de podcasturi într-o casă de producție. Satul Zmeyevo este locul în care mi-am petrecut o mare parte din tinerețe, unde locuiesc în prezent părinții mei și unde mă întorc când vin în Bulgaria.”

Mili, așa cum o numesc cei apropiați, este un copil al noilor vremuri, care și-a împărțit sentimentul de „acasă” între două țări și sute de kilometri distanță. Iar pe drum se află toate acele întrebări pe care ni le punem în căutarea răspunsului – cine sunt eu? Inclusiv Milița, care povestește publicului vorbitor de limbă germană propria sa istorie personală, în care împletește rătăcirile universale ale oricărui om care a pornit pe urmele unui viitor luminos. O poveste în cinci episoade intitulată „Drumul spre casă”. Prezentarea unui episod din podcast la Institutul Goethe din Sofia a adus-o pe Tekelieva înapoi în Bulgaria natală, unde s-a întâlnit cu publicul și a povestit despre ideea ei de a vorbi despre identitatea sa națională în mișcare. O călătorie în care se regăsește oricine a părăsit casa părintească.

Ea însăși a luat decizia de a pleca în Germania când avea doar 19 ani și din dragoste. „Eram o tânără îndrăgostită, pentru care lucrurile s-au întâmplat fără un plan”, a spus tânăra bulgăroaică într-un interviu special pentru Radio Bulgaria. Astfel, în urmă cu 13 ani, s-a înscris la specializarea „Jurnalism”, cu ideea că, după ce își va termina studiile superioare în Germania, se va întoarce în țara natală.

„În primii ani, nu m-am putut împrieteni deloc cu Berlinul. Relația respectivă, care m-a dus acolo, s-a destrămat destul de repede și m-am trezit singură la capătul lumii, sau cel puțin așa se simțea atunci. Nu aveam mulți prieteni, prietenii mei de lungă durată nu erau acolo. Familia mea, care este foarte importantă pentru mine, nu era acolo și mă întrebam ce caut în acel loc. Hotărâsem să-mi termin studiile și apoi să mă întorc acasă. Și atunci a apărut pe neașteptate cealaltă iubire, a doua, care m-a determinat să rămân în Germania și de atunci au trecut deja peste 10 ani.”

Milița recunoaște că, în acei primi ani de emigranță, principala problemă pentru ea a fost singurătatea. „Berlinul este un oraș atât de imens, încât te poți simți foarte singur acolo”, recunoaște ea. Cel mai greu a fost să-și găsească mediul potrivit, să găsească o legătură cu oameni apropiați de viziunea ei asupra lumii și de sentimentele ei. Și când astăzi, după mulți ani, acest lucru s-a schimbat, Milița remarcă cu un zâmbet că a văzut în sfârșit Berlinul cu cu totul alți ochi – ca un loc cu multă cultură, personaje interesante și multă libertate. Și aici apare întrebarea – cât de importantă este identitatea pentru o persoană în procesul de adaptare la o cultură diferită și este ea determinantă pentru diferențele dintre noi?

„Suntem diferiți, dar, în cele din urmă, nu suntem chiar atât de diferiți. Cred că există unele lucruri pe care nu le voi putea explica niciodată prietenilor mei germani. Este mai degrabă o senzație – felul în care mă simt când sunt înconjurată de bulgari sau de oameni din Europa de Est în general, când există o înțelegere la un alt nivel între noi, pe care nu o poți transmite celorlalți, indiferent cât de bine vorbești germană sau orice altă limbă. Pentru că, firește, suntem formați de mediul în care am crescut și pentru mine este mult mai natural să stau la masă cu bulgari și să beau țuică până dimineața. Sentimentul care se naște în suflet când faci așa ceva, indiferent dacă o faci la Berlin sau în Bulgaria, este diferit de cel pe care îl ai când ieși la o bere cu colegii după serviciu. Ambele sunt frumoase, dar în moduri diferite”, explică Milița.

Berlinul este astăzi casa ei – un fapt care s-a întâmplat imperceptibil, odată cu trecerea timpului. Dar recunoaște că, pentru mult timp, problema identității a fost deosebit de importantă – să explice cine este ea.

Și poate tocmai aceasta a „condus-o” în acea călătorie de acum aproape trei ani, de la casa natală către cea pe care și-o construiește pe pământ străin.

„La sfârșitul călătoriei m-am trezit cu peste 200 de înregistrări din cele mai diverse locuri. În timpul călătoriei am trecut prin Ruse, București, Budapesta, Praga și apoi Berlin și din toate aceste locuri aveam înregistrări cu sunete de trenuri sau din orașele prin care am trecut. Aveam înregistrări ale conversațiilor cu oameni întâmplători pe care i-am întâlnit în gară sau cu prieteni cu care m-am întâlnit și înregistrări ale gândurilor mele pe parcursul întregii aventuri. Și dacă voiam să obțin o poveste, trebuia să sistematizez toate aceste înregistrări și să găsesc în ele o poveste care să fie mai mult decât un ghid turistic. Trebuia să fie mai personală și să reprezinte o interpretare a propriei mele esențe. Ce înseamnă această călătorie ca analogie a călătoriei dintre istoria și particularitățile acestor locuri prin care am trecut cu propria mea călătorie? Ce înseamnă să ai două locuri care sunt casa ta? A fost un proces lung și dificil, pentru că a fost foarte personal sau, cel puțin, a devenit foarte personal la un moment dat. Iar a scrie despre tine însuți este uneori puțin dificil, pentru că trebuie să te privești în ochi și să fii foarte sincer."

Mili este convinsă că este mult mai ușor să înțelegi o persoană când vezi de unde vine. „Este mai ușor să înțelegi mentalitatea bulgară când ai fost în Bulgaria și, firește, pentru mine este mai ușor să o înțeleg pe cea germană, având în vedere că am locuit atât de mult timp acolo. Faptul că avem posibilitatea să călătorim și să ne deplasăm liber în Europa este foarte prețios pentru a ne cunoaște mai bine și a fi mai uniți. Să vedem că, de fapt, nu suntem atât de diferiți, chiar și cu toate particularitățile noastre”, spune ea. Și asta încearcă să povestească în fiecare dintre cele cinci episoade ale podcastului său. Fiecare este dedicat unei teme diferite, povestește Tekelieva. În primul episod, ea sosește din Berlin, prin Aeroportul Sofia, în satul Zmeiovo. Povestește mai multe despre ea și, împreună cu tatăl ei, Dimitar, se plimbă prin sat, cunoscut pentru marele Festival al Pelinei din ajunul Crăciunului.

„Cu tatăl meu vorbim despre călătorie, dar și despre motivul pentru care am plecat și despre cum se simte el în legătură cu faptul că nu sunt alături de familie. În al doilea episod, pe care l-am prezentat și la Sofia împreună cu „Institutul Goethe”, se vorbește mult despre sentimentele mele față de patria mamă, după atâția ani în care locuiesc în Germania, și despre sentimentul meu de vinovăție că am părăsit Bulgaria și că nu contribui la dezvoltarea ei de aici.

Când eram mică, aveam viziunea idealistă că, atunci când voi crește, voi deveni o persoană activă în societate. Voi face lucruri interesante și voi contribui la dezvoltarea culturii în țara mea natală, de exemplu. Voiam să contribui la societate, lucru pe care, în acest moment, nu îl fac în mod activ. Sper să o fac într-un fel sau altul prin acest podcast și prin munca mea la el, dar al doilea episod se învârte foarte mult în jurul acestor întrebări. Al treilea episod este în România și prezintă întâlnirea mea cu prietena mea română, care locuiește și lucrează, de asemenea, în Berlin, și se referă la comunism și la moștenirea pe care această perioadă a lăsat-o în conștiința oamenilor. Ce înseamnă această moștenire pentru noi două? Cum influențează istoria țării viețile noastre, ale celor din jurul nostru și ale generației anterioare? 

Al patrulea episod este din Budapesta și este dedicat unei prietenii întâmplătoare cu două fete – una din Australia, iar cealaltă din Franța, pe care le-am cunoscut într-un tur cu bicicleta prin oraș. Este legat mai degrabă de felul de oameni pe care îi întâlnim întâmplător pe drumul nostru și de modul în care o astfel de prietenie se poate naște într-o singură zi și apoi pur și simplu să se încheie pentru totdeauna. Și câtă energie și sens aduc aceste întâlniri, chiar dacă sunt scurte. În acest episod stau pe malul Dunării, pe un alt mal al aceluiași Dunăre pe care am fost acum câteva zile în Ruse și totul pare cu totul altfel. Și atunci mă gândesc la ce înseamnă Europa de Est? Ce înseamnă Europa de Vest? Cum și de ce ne vedem noi, în Bulgaria, ca nefiind chiar europeni, ca fiind diferiți, deși facem parte din Europa. A fost interesant să mă gândesc de ce este așa. 

Al cincilea și ultimul episod este dedicat Pragăi și întoarcerii mele la Berlin și vorbește despre sosire și ce înseamnă să ajungi într-un loc, atât la propriu, cât și la figurat. „În Berlin îmi va fi mereu dor de Bulgaria, iar în Bulgaria mă voi enerva mereu din cauza unor lucruri”, spune Milița zâmbind.

Și recunoaște că singurul lucru pe care îl poate face în situația în care s-a pus este să încerce să mențină legătura cu ambele locuri pe cât de mult poate. „Pentru mine este foarte important să mă întorc în Bulgaria cât mai des posibil, atât cât îmi permite munca”, remarcă ea și nu-și ascunde fericirea că tocmai munca ei a adus-o înapoi de data aceasta. Iar unul dintre cele mai importante răspunsuri pe care le-a primit prin podcastul „Drumul spre casă” este că nu are nevoie să explice nimănui cine este ea.

„De fapt, eu sunt așa cum sunt. Indiferent dacă sunt o bulgăroaică în Berlin sau o bulgăroaică întorsă din Germania în satul Zmeyevo – sunt aceeași persoană și asta este suficient. Nu trebuie să am acel sentiment de vinovăție pentru că am plecat în Germania, despre care am menționat. Faptul că am părăsit Bulgaria nu este o trădare față de patria mea, iar faptul că mă întorc și că mențin legătura cu patria mea este suficient.”

Milița nu numai că nu a întrerupt legătura cu patria, dar, prin munca sa și prin poveștile din „Der Heimweg”, dorește mai mult ca oricând să trezească interesul pentru Bulgaria și pentru poveștile mai puțin cunoscute ale Europei de Est. „Sper să îi motivez pe germani, înainte să plece în Bali, să treacă prin Bulgaria – și să mănânce o salată șopska”, spune ea cu umorul ei balcanic. Dar nu doar atât.

„Pe de altă parte, pentru mine a fost foarte important faptul că, atunci când am creat podcastul, l-am scris pentru o versiune a mea din trecut, care pe atunci era confuză și singură și nu știa ce caută în Berlin. Și sper ca acesta să ajungă și la astfel de oameni, care abia acum sosesc și se întreabă ce vor face cu viața lor de acum încolo, și să le arate că lucrurile se vor aranja. Totul va fi bine în cele din urmă. Și, de asemenea, asta nu înseamnă că acesta este drumul corect. În opinia mea, nu există o singură cale corectă. Faptul că eu am rămas în Germania și nu m-am întors nu înseamnă că viața mea aici ar fi mai rea, dacă excludem orice situații politice și tulburări sociale. Trebuie să-ți alegi singur calea personală, iar aceasta poate fi la fel de frumoasă în Bulgaria, cât și în Germania”, se adresează Milița Tekelieva tuturor celor care se află la răscruce pe „drumul spre casă”.