marți 7 aprilie 2026 11:30
marți, 7 aprilie 2026, 11:30
Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Dimitar Radev
FOTO: BNR
Dimensiunea fontului
Bulgaria a înregistrat o creștere limitată și asta, o singură dată, a inflației la introducerea euro la 1 ianuarie, iar sprijinul public pentru moneda unică este în creștere, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), Dimitar Radev, într-un interviu acordat Reuters. Potrivit acestuia, efectul asupra inflației este în intervalul 0,3–0,4% și este comparabil cu experiența Croației.
Procesul de adoptare a euro a decurs mult mai lin decât chiar și cele mai optimiste așteptări. 66% dintre companii nu au întâmpinat probleme semnificative în tranziția la euro, arată un sondaj realizat în luna martie în rândul membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Bulgariei, la care au participat reprezentanți ai 6 000 de firme.
Una dintre cele mai serioase provocări pentru mediul de afaceri este legată de creșterea prețurilor materiilor prime și materialelor utilizate în activitate, indicată de 38% dintre respondenți. 34% dintre companii raportează presiuni pentru majorarea salariilor, determinate inclusiv de creșterea salariului minim și de așteptările privind o inflație mai ridicată.
Principalele riscuri pentru evoluția prețurilor în lunile următoare vor proveni în principal din factori economici externi și internaționali, precum și din contextul geopolitic, consideră mediul de afaceri.
91% din masa monetară în leva a fost retrasă din circulație. În circulație la populație și companii mai rămân 2,9 miliarde de leva sub formă de numerar.
Redactor: Ivo Ivanov
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski