Cultură

Știri

Psihanalistul american Stephen Gross își va prezenta noua sa carte la Sofia

miercuri, 8 aprilie 2026, 17:00

Psihanalistul american Stephen Gross își va prezenta noua sa carte la Sofia

FOTO: colibri.bg

Dimensiunea fontului

Noua carte a lui Stephen Gross, „Eforturile iubirii”, va fi prezentată pe 14 aprilie, de la ora 19:00, la clubul „Peroto”. Astfel începe a doua vizită a lui Gross în Bulgaria, după cea din 2017, legată de „O viață conștientă” – bestseller al „Sunday Times”.

Gross este un psihanalist cu o lungă experiență în Londra, a predat la Institutul de Psihanaliză și la University College London, iar cărțile sale sunt cunoscute pentru faptul că traduc experiența psihanalitică într-un limbaj clar și accesibil, fără a-i pierde complexitatea umană și clinică. „Eforturile iubirii” continuă exact această linie, concentrându-se asupra intimității, dificultăților angajamentului și modelelor interne repetitive care modelează viața amoroasă, explică Societatea Psihanalitică Bulgară.

În cadrul vizitei sale, Gros va fi distins și cu titlul onorific de doctor honoris causa al Universității Noi din Bulgaria.

Redactor: Miglena Ivanova

Tradus și postat de Vlad Mitev


La această publicație au lucrat: Vlad Mitev