Știri
duminică 12 aprilie 2026 17:30
duminică, 12 aprilie 2026, 17:30
FOTO: bgben.co.uk
Dimensiunea fontului
La Dublin, Irlanda, pentru prima dată din 2011, a fost oficiată o slujbă festivă de Paște în limba bulgară, condusă de Mitropolitul Europei de Vest și Centrale. La eveniment au participat o echipă a Radio Bulgaria și directorul general al BNR, Milen Mitev. Un concert al cvartetului vocal bulgar de muzică polifonică veche „Svetoglas” a răsunat în capitala irlandeză.
Asociația Polițienească Bulgaro-Americanăa transmis prin Facebook urări tuturor cu ocazia Paștelui ortodox.
Zeci de bulgari din Londra au sărbătorit împreună Învierea Domnului, relatează publicația online „BG BEN”. Sâmbătă, la ora 23.30, s-au adunat la biserica „Sfântul Ioan Rilski” din capitala engleză, pășind cu emoție pragul bisericii. O mare parte dintre ei au venit împreună cu familiile. În primele minute ale Învierii, compatrioții noștri s-au îndreptat spre Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Treime”, situată în spatele Ambasadei Bulgariei din Londra. Aceasta a fost oficiată de părintele Dobromir, la ea participând ambasadorul Bulgariei în Regatul Unit, Excelența Sa Tihomir Stoicev.
Bulgarii din Africa de Sud s-au adunat în noaptea de 11 spre 12 aprilie 2026 și au sărbătorit împreună Învierea Domnului în biserica bulgară „Sfântul Ioan Rilski Făcătorul de Minuni” din Midrand. Învierea a fost vestită de părintele Ionco Ivanov.
Astăzi, după liturghia de a doua de Înviere, compatrioții din țara africană s-au adunat pentru un prânz festiv cu mâncăruri tradiționale bulgărești și cozonac de casă.FOTO: Facebook/ Școala bulgară „Ivan Vazov” – Austin, Texas
Pentru încă un an, Școala bulgară „Ivan Vazov” – orașul Austin, Texas, organizează Paștele bulgar în parc astăzi, între orele 12:00 și 16:00, ora locală, la adresa Brushy Creek Lake Park, 3300 Brushy Creek Road, Cedar Park, TX 78613, Cypress Pavilion. Sunt invitați toți bulgarii și prietenii lor din Austin și orașele din apropiere. Școala bulgară promite să asigure mielul fript tradițional pentru sărbătoare. Atmosfera va fi încălzită și mai mult cu dansuri populare și jocuri pentru copii.
În ajunul sărbătorilor de Paște, a venit o veste bună pentru bulgarii din Norvegia. Printr-o scrisoare adresată ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Bulgariei în Regatul Norvegiei, Desislava Ivanova Mitropolitul Europei Centrale și de Vest, Antonie, a anunțat că Sfântul Sinod a dat binecuvântarea sa preotului Krasimir Krumov pentru a se ocupa spiritual de bulgarii ortodocși din Regatul Norvegiei.
Preotul Krasimir Krumov, care locuiește în Bergen, este cleric al Eparhiei Veliko Târnovo a Bisericii Ortodoxe Bulgare – Patriarhia Bulgară, precizează mitropolitul Antonie în scrisoarea sa. În prezent, bulgarii ortodocși din Bergen au organizat o misiune bisericească, iar slujbele se țin în biserica Den ortodokse kirkeforeningen i Bergen în zilele de duminică și de sărbători mari. Acum, ei vor putea conta pe un preot canonic al Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Redactor: Miglena Ivanova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev