Societate

Știri

CEC va publica linkuri către adresele secțiilor de votare din străinătate

luni, 13 aprilie 2026, 18:00

CEC va publica linkuri către adresele secțiilor de votare din străinătate

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Comisia Electorală Centrală a decis ca pe site-ul său, în secțiunea dedicată votului în străinătate, să fie publicate linkuri cu informații privind adresele secțiilor de votare din străinătate.

Linkurile vor redirecționa către site-ul Ministerului Afacerilor Externe, unde sunt disponibile informații despre adresele secțiilor, ordinele privind înființarea acestora, precum și listele pentru votul în străinătate. Scopul este ca cetățenii bulgari din străinătate să aibă acces rapid și ușor la informații actuale și oficiale direct de la sursă.

Potrivit membrilor comisiei, care au votat în unanimitate propunerea în cadrul ședinței de astăzi, această practică va contribui la o mai bună coordonare între instituții și va facilita accesul alegătorilor la date concrete privind organizarea votului în străinătate.

În cadrul aceleiași ședințe a fost prezentată și o vizualizare exemplificativă a unui banner pentru așa-numita hartă electorală, care se preconizează a fi publicată pe site-ul CEC. Bannerul are ca scop îmbunătățirea vizibilității și accesibilității informațiilor legate de procesul electoral, facilitând orientarea utilizatorilor în conținutul site-ului. 

Editat de Diana Țancova

Tradus și postat de Vlad Mitev