Știri
Prognoza meteo pentru 15 aprilie 2026
După ceața de dimineață, va ieși soarele, iar în sud vor fi averse
marți 14 aprilie 2026 14:45
marți, 14 aprilie 2026, 14:45
FOTO: Radio Bulgaria
Dimensiunea fontului
Miercuri, temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 și 8 °C. În Sofia se așteaptă o temperatură de 5 °C. În primele ore ale dimineții, vântul se va domoli în multe regiuni, iar în zonele de câmpie vor exista condiții pentru formarea ceții. În timpul zilei va predomina vremea însorită. Creșteri mai semnificative ale nebulozității vor fi în sudul Bulgariei, unde, pe alocuri, în special în munți, vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie. Vântul va sufla din est-sud-est, iar în Câmpia Dunării – din nord-nord-est, cu intensitate slabă până la moderată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 21 °C. În capitală vor fi aproximativ 19 °C.
Pe litoralul Mării Negre va fi cer variabil, cu soare, dar și cu creșteri temporare ale nebulozității. Temperaturile maxime vor fi de 12-13°C. Temperatura apei mării va fi între 9 și 11°C.
În munți, cerul va fi adesea înnorat și, pe alocuri, vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie, iar la peste 2500 de metri – sub formă de zăpadă. Va sufla un vânt slab până la moderat din est-sud-est. Temperatura maximă la 1200 m altitudine va fi de aproximativ 13°, iar la 2000 m va fi de aproximativ 5°.
Joi vor fi perioade însorite, dar și creșteri temporare ale nebulozității, mai semnificative în jumătatea vestică a țării, unde, pe alocuri, în special în munți, vor fi precipitații sub formă de ploaie. În estul Bulgariei va sufla un vânt moderat dinspre est. Temperaturile minime vor fi între 3 și 8°, iar cele maxime între 14 și 19°.
Editat de Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev