Economie

Știri

Pensiile vor fi majorate conform „regulei elvețiene” începând cu 1 iulie 2026

joi, 16 aprilie 2026, 12:15

Hasan Ademov

Hasan Ademov

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Pensionarii pot sta liniștiți, pensiile vor fi majorate cu 7,8% începând cu 1 iulie, iar pensia medie va ajunge la 556 de euro, a declarat ministrul interimar al Muncii și Politicii Sociale, Hasan Ademov, la postul de televiziune ON AIR.

Ministrul a subliniat că așa-numita regulă elvețiană nu poate fi ignorată. Potrivit lui Ademov, încă de la jumătatea lunii mai se așteaptă să fie rezolvată o problemă de lungă durată – întârzierea plății pensiilor, dacă aceasta cade într-o zi de sărbătoare. „În prezent, atunci când prima sau ultima zi de plată a pensiilor este o zi de sărbătoare sau de weekend, există o amânare, uneori de două, trei zile sau mai mult. Acest lucru creează o problemă serioasă pentru persoanele al căror singur venit îl reprezintă pensiile, de aceea am decis să facem o schimbare”, a explicat ministrul interimar.

El a menționat, de asemenea, că de la începutul săptămânii a început plata ajutorului de 20 de euro pentru cei mai vulnerabili, din cauza creșterii prețurilor la combustibili. Potrivit acestuia, puțin peste 182 000 de persoane au deja banii în conturi, iar alte aproximativ 50 000 de cereri de ajutor sunt în curs de verificare. 

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev



La această publicație au lucrat: Vlad Mitev