Economie

Știri

CE a aprobat ajutorul de stat pentru marii consumatori de energie

joi, 16 aprilie 2026, 17:30

CE a aprobat ajutorul de stat pentru marii consumatori de energie

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Comisia Europeană a aprobat cererea Bulgariei de acordare a unui ajutor de stat temporar pentru întreprinderile mari consumatoare de energie. Ajutorul este condiționat de reinvestirea jumătății din suma primită în măsuri de reducere a emisiilor de carbon.

Se preconizează că Bulgaria va aloca 334 de milioane de euro în următorii trei ani. De aceste fonduri vor beneficia și întreprinderile amenințate de necesitatea de a-și muta producția în afara Uniunii Europene din cauza cerințelor stricte de protecție a mediului.

Companiile sprijinite vor fi obligate să investească cel puțin 50% din ajutor în active noi sau modernizate, pentru a reduce costurile rețelei de energie electrică, fără a crește utilizarea combustibililor fosili.

Măsura va fi aplicată în Bulgaria cu efect retroactiv, de la 1 iulie 2025 până la 30 iunie 2028. Statul bulgar va plăti ajutorul prin intermediul furnizorilor de energie electrică, prin reducerea facturilor lunare. 

Editat de Diana Țancova

Tradus și postat de Vlad Mitev


La această publicație au lucrat: Vlad Mitev