Politică

Știri

Observatorii internaționali: alegerile au fost transparente și democratice

marți, 21 aprilie 2026, 13:30

Alegeri – observatori internaționali – conferință de presă, Sofia, 20.04.26

Alegeri – observatori internaționali – conferință de presă, Sofia, 20.04.26

FOTO: BGNES

Dimensiunea fontului

Alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria, desfășurate pe 19 aprilie, au fost marcate de o prezență mai ridicată la vot și s-au desfășurat transparent și eficient, în pofida lacunelor din cadrul legislativ și a amendamentului introdus în ultimul moment privind numărul secțiilor de votare din străinătate, care a subminat stabilitatea legii electorale și caracterul incluziv al procesului. Aceasta se arată într-o declarație a observatorilor internaționali ai scrutinului din partea Consiliului Europei.

„Pe fondul alegerilor repetate și al unei instabilități politice prelungite, autoritățile au luat măsuri pentru garantarea corectitudinii votului, inclusiv eforturi pentru combaterea acuzațiilorconstante privind cumpărarea de voturi și intimidările.

Libertățile fundamentale au fost, în general, respectate, însă campania electorală a fost puternic polarizată și marcată de o retorică negativă”, fiind evaluarea observatorilor.

„Campania online, în mare parte nereglementată, a jucat un rol important în implicarea alegătorilor, facilitând totodată răspândirea dezinformării”, mai notează observatorii.

„Cadrul juridic oferă, în general, o bază adecvată pentru alegeri democratice, deși o serie de recomandări anterioare rămân neimplementate, inclusiv cele referitoare la cerința de domiciliu pentru candidați, investigarea și sancționarea eficientă a neregulilor electorale, căile legale de contestare a rezultatelor și măsurile de creștere a participării femeilor și a grupurilor minoritare”, se arată în evaluările reprezentanților Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

S-a constatat că „peisajul media este pluralist, însă există îngrijorări legate de influența politică și economică, autocenzura larg răspândită și reflectarea analitică limitată, ceea ce restrânge accesul alegătorilor la informații imparțiale și complete”, transmite BTA.

Redactor: Ivo Ivanov

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski