Știri
Din motive economice, Praga închide Centrul Cultural Ceh din Sofia
marți 28 aprilie 2026 13:15
marți, 28 aprilie 2026, 13:15
FOTO: BGNES
Dimensiunea fontului
Centrul Cultural Ceh își încetează activitatea în Sofia. „Cu mare tristețe vă informăm că, în conformitate cu decizia directorului general al rețelei centrelor culturale cehe, Centrul Ceh din Sofia va fi închis și își va înceta activitatea culturală și educațională în Bulgaria”, se arată într-un comunicat al instituției, citat de BTA și BGNES.
Se precizează că evenimentele prevăzute în programul centrului vor fi realizate până la sfârșitul lunii mai.
„Pe 5 mai anul acesta, instituția noastră, cea mai veche instituție cehă de acest tip din străinătate și, în același timp, una dintre cele mai vechi organizații culturale străine active în Bulgaria, împlinește 77 de ani”, reamintesc reprezentanții Centrului Ceh.
Istoria sa începe în 1949, când, în cadrul acordului cultural interguvernamental cehoslovaco-bulgar din 1947, pe strada „Rakovski” nr. 100 din Sofia a fost deschis un magazin reprezentativ de produse culturale Československá tvorba Orbi, iar la Praga – Bulharská tvorba („Creație bulgară”). După divizarea Cehoslovaciei în 1993, Cehia a înființat centre cehe, care au preluat rolul fostelor centre cehoslovace din străinătate.
Aceasta este a patra filială a rețelei de centre cehe care se închide în acest an. Organizația din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Cehiei a anunțat deja închiderea filialelor din Milano, Stockholm și Tbilisi. Motivele reducerii sunt financiare – în acest an, ministerul a alocat instituției un buget de 157 de milioane de coroane, față de 180 de milioane în 2025.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev