joi 30 aprilie 2026 10:00
joi, 30 aprilie 2026, 10:00
Zborurile pe Aeroportul Burgas se reiau de la 1 mai
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
În orașul de la Marea Neagră, Burgas, a fost inaugurată pista modernizată a aeroportului. După șase luni de lucrări, pe aeroport a aterizat primul avion — un zbor din Sofia operat de compania națională Bulgaria Air.
Pista reconstruită va asigura condiții de siguranță pentru operațiunile de zbor în următorii peste 20 de ani, a relatat corespondenta BNR la Burgas, Daniela Kostadinova. Investiția realizată de concesionar se ridică la 60 de milioane de euro și reprezintă cea mai mare investiție în infrastructura aeroportuară din Bulgaria.
Conducerea aeroportului estimează un sezon turistic favorabil. În prezent nu sunt anulate zboruri, iar primii turiști israelieni sunt așteptați să sosească pe 20 mai.
Redactor: Miglena Ivanova
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski