Accente

Știri

A fost prelungit termenul pentru propuneri privind Legea puterii judecătorești

vineri, 15 mai 2026, 12:30

A fost prelungit termenul pentru propuneri privind Legea puterii judecătorești

A fost prelungit termenul pentru propuneri privind Legea puterii judecătorești

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Deputații au prelungit cu încă două săptămâni termenul pentru depunerea propunerilor de modificare a Legii puterii judecătorești, a transmis corespondenta BNR Maria Fileva. Președinta Comisiei juridice temporare, prof. Ianka Tiankova, din partea Bulgaria Progresistă, a motivat prelungirea termenului prin necesitatea elaborării unor avize de către Curtea Supremă de Casație și Curtea Supremă Administrativă.

Deputații din partea DB, PP și „Văzrajdane” s-au pronunțat împotriva acestei solicitări, iar grupul parlamentar GERB nu a participat la vot.

Parlamentarii au prelungit cu încă o săptămână și termenele pentru depunerea propunerilor scrise privind cele două proiecte de lege adoptate în primă lectură în această săptămână – Legea privind protecția concurenței și Legea privind protecția consumatorilor. Konstantin Prodanov, din partea Bulgaria Progresistă, a precizat că o astfel de solicitare a fost formulată în cadrul întâlnirii de ieri cu prim-ministrul.

Președinta Adunării Naționale, Mihaela Doțova, a anunțat de la tribuna Parlamentului că la registratura legislativului a fost depusă o decizie a Curții Constituționale prin care este declarată neconstituțională hotărârea privind adoptarea unor măsuri împotriva șocului prețurilor generat de creșterea prețurilor la petrolul brut și gazele naturale, adoptată de Adunarea Națională la 13 martie.

Redactor: D. Grigorova

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski