Bulgarii din România s-au reunit pentru cea de-a șaptea întâlnire
duminică 24 mai 2026 16:30
duminică, 24 mai 2026, 16:30
FOTO: Ambasada Republicii Bulgaria din România
Dimensiunea fontului
Sute de reprezentanți ai comunității bulgare din România s-au adunat la București pentru a sărbători ziua de 24 mai, cu ocazia celei de-a șaptea întâlniri a bulgarilor din România și a Zilei limbii bulgare în România. Evenimentul este organizat de Ambasada Bulgariei în capitala României și de Uniunea Bulgarilor din Banat din România, relatează reporterul Lâcezar Vălev. Programul include elevi bulgari de la școlile duminicale, artiști și formații folclorice atât din Bulgaria, cât și din diferite părți ale țării noastre vecine din nord.
Într-un interviu pentru BNT, ambasadorul nostru Radko Vlaicov a povestit că Ziua limbii bulgare în România este sărbătorită din 2015. „24 mai este punctul culminant al tuturor sărbătorilor pe care le organizează aici compatrioții noștri pe tot parcursul anului”, a subliniat el.
Programul prevede participarea unor reprezentanți ai Școlii duminicale bulgare „Iordan Iovkov” din București, ai Școlii duminicale bulgare „Cele trei fântâni” din Izvoarele, ai Liceului teoretic bulgar „Hristo Botev” din București, ai ansamblului „Bosilce”, Ansamblul „Bulgarski izvori”, Corul „Solus”, Ansamblul „Slanțe”, Ansamblul „Horo”, Asociația „Bulgarska radost”, Asociația „Sedyanka”, Școala de dans „Kukeri” și multe altele.
Înaintea evenimentului, Radko Vlaicov s-a întors din Banat, unde „la cea mai veche școală bulgară încă funcțională din lume – liceul teoretic „Sfinții Sfinți Chiril și Metodiu” din Star Beșenov”, a avut loc o festivitate, la care s-a subliniat că la ceremonia de marcare a 280 de ani de la înființarea sa și de deschidere a anului școlar care se apropie – pe 8 septembrie 2025, a fost prezentă și vicepreședinta de atunci și actuala președintă a Bulgariei, Iliana Iotova.
Redactor: Miglena Ivanova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev