Știri
Reparațiile pe drumul Vidin – Vratsa vor îngreuna traficul în NV Bulgariei
marți 26 mai 2026 10:31
marți, 26 mai 2026, 10:31
Reparațiile pe drumul Vidin – Vratsa vor îngreuna traficul în nord-vestul Bulgariei
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Traficul este intens la punctul de frontieră „Kapitan Andreevo”, pe sensul de ieșire al camioanelor către Turcia, au anunțat autoritățile Poliției de Frontieră.
La granițele cu Grecia, Macedonia de Nord, Serbia și România, circulația se desfășoară normal prin toate punctele de frontieră și punctele de trecere. La punctul „Ruse – Giurgiu” continuă lucrările de reparație pe partea bulgară a podului peste Dunăre, iar circulația este dirijată pe o singură bandă.
Din 26 mai începe repararea de urgență a unui tronson de 57 de kilometri de pe drumul național Vidin – Vratsa, pe teritoriul regiunilor Vidin, Montana și Vratsa. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este sfârșitul lunii iunie, au anunțat reprezentanții Agenției pentru Infrastructură Rutieră.
Lucrările vizează sectoare de drum intens circulate de camioanele care se îndreaptă către Podul Dunării 2 Vidin–Calafat și către feribotul Oreahovo – Bechet.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski