Știri
Cazul bulgăroaicei din Macedonia, Iva Mihailova, a fost dezbătut în parlament
vineri 12 iunie 2026 13:15
vineri, 12 iunie 2026, 13:15
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Ministrul de externe Velislava Petrova a fost audiată în Comisia pentru politici privind bulgarii din străinătate din cadrul Adunării Naționale cu privire la cazul cetățenei bulgare Iva Mihailova, căreia i s-a interzis să părăsească orașul natal Koceani din Macedonia de Nord.
Președintele comisiei, Anghel Gheorghiev, a anunțat că Mihailova a primit 5 refuzuri de a părăsi țara pentru tratament în Bulgaria, deși, conform informațiilor furnizate, medicii au recomandat o intervenție chirurgicală care nu poate fi efectuată în Macedonia de Nord.
Velislava Petrova a prezentat măsurile întreprinse de instituțiile bulgare și a anunțat că, în urma intervenției Ministerului Afacerilor Externe și a Ministerului Sănătății, Iva Mihailova a primit o programare pentru consult și tratament la spitalul „Sf. Ivan Rilski” din Sofia.
În timpul audierii, ministrul a declarat că „în Republica Macedonia de Nord nu există posibilitatea unui tratament medical adecvat pentru ea” și a subliniat că problema a fost adusă în atenția autorităților de la Skopje de mai multe ori.
Ambasadorul Bulgariei la Skopje a menționat că cazul este în continuare în desfășurare și necesită o abordare atentă, întrucât procedura judiciară din Macedonia de Nord împotriva cetățenei bulgare pentru un accident rutier nu s-a încheiat încă.
În cadrul discuției, vicepreședinta comisiei, Elisaveta Belobradova, a ridicat problema cazurilor cetățenilor bulgari și a bulgarilor macedoneni care au solicitat asistență din partea Ambasadei Bulgariei la Skopje.
În răspuns, ambasadorul Rădulov a menționat că, pe lângă cazurile consulare obișnuite, misiunea diplomatică primește și sesizări de la persoane care consideră că au fost victime ale discriminării sau ale încălcării drepturilor din cauza identității lor bulgare.
Redactor: Ivo Ivanov
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev